Motorina a depășit pragul de 8 lei la stațiile Petrom din București, reprezentând a șaptea majorare a prețurilor din această lună. Conform Economedia, benzina standard s-a scumpit cu 3 bani/litru, în timp ce prețul motorinei standard a crescut cu 5 bani/litru. Reamintim că accizele pentru carburanți au suferit o majorare semnificativă de la începutul anului 2026.
Potrivit platformei peco-online.ro, pe raza Bucureștiului, singura stație de carburant a Petrom unde motorina standard este sub 8 lei/litru este cea de pe strada Dr. Herescu Petre, unde un litru de motorină costă 7,98 de lei.

În celelalte stații din Capitală, prețul motorinei la stațiile Petrom ajunge variază între 8,02-8,03 lei/litru. Stația de pe strada Dr. Herescu Petre comercializează și cea mai ieftină benzină de la stațiile Petrom din Bucureși, un litru costând 7,69 lei. La acest tip de carburant, prețurile variază între 7,70-7,75 lei/litru.

Benzina și motorina s-au scumpit de la 1 ianuarie, cu 34 de bani pe litru, respectiv 31, după ce în noul an a intrat în vigoare creșterea accizelor decisă de Guvern în vară, transmite Economedia. Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 6,2%, ceea ce înseamnă că un plin de 50 de litri costă astăzi cu 22,5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.