Carlos Sainz jr. va pilota pentru Ferrari. Ce se întâmplă cu Sebastian Vettel?

Autor: Elena Luchian 14 mai 2020 Știri auto

Carlos Sainz jr. a semnat un contract pe două sezoane cu Ferrari după ce Sebastian Vettel a anunțat divorțul de italieni. Pilotul spaniol va ajunge la volanul monopostului roșu din sezonul viitor.

GALERIE FOTO

Carlos Sainz jr., în vârstă de 25 de ani, i se alătură astfel lui Charles Leclerc, 22 de ani. Monegascul mai are contract cu Ferrari până în 2024. Cu cei doi la “manșă”, Scuderia va avea cea mai tânără echipă din ultimii 50 de ani.

Madrilenul este fiul lui Carlos Sainz, celebrul pilot de raliuri care s-a impus și anul acesta în Raliul Dakar, după victoriile din 2010 și 2018. Sainz jr. a încheiat anul 2019 pe poziția a șasea în clasamentul general. Acesta a urcat o dată pe podium, după ce a trecut al treilea linia de sosire în Marele Premiu al Braziliei.

Carlos Sainz jr Ferrari (4)
Sainz jr. a urcat pe podium în Brazilia

Pe canalul său de YouTube, Sainz jr. a postat deja un mesaj de adio adresat team-ului McLaren.

Ferrari pune capăt speculațiilor după semnarea contractului cu Sainz jr.

Anunțul făcut de Ferrari pune capăt speculațiilor conform căruia echipa de la Maranello ar fi încercat să-l coopteze pe Lewis Hamilton, cel mai bine plătit pilot din Formula 1. Contractul britanicului cu Mercedes-AMG Petronas expiră la sfârșitul acestui sezon.

Citește și:

Carlos Sainz jr. va ajunge la volanul monopostului Ferrari la sfârșitul sezonului viitor, atunci când îi va expira contractul cu McLaren. Volanul McLaren va fi preluat de Daniel Ricciardo, austrialianul care se va despărți anul viitor de Renault. Ricciardo a fost dorit de McLaren încă din 2018, atunci când s-a despărțit de Red Bull Racing din cauza unei relații tensionate cu șeful Christian Horner și colegul de echipă Max Verstappen.

Mutarea la Renault s-a dovedit a fi un fiasco total pentru Ricciardo, care a încheiat sezonul 2019 pe locul 9 în clasamentul general, fără să urce pe podium nici măcar o dată.

Ce se întâmplă cu Sebastian Vettel?

Sebastian Vettel a anunțat divorțul de Ferrari la începutul acestei săptămâni, după ce șefii de la Maranello i-au propus un contract pe un sezon cu un salariu mult diminuat. Pilotul german a dezvăluit că își va regândi prioritățile la finalul acestui sezon.

Cu patru titluri în palmares, toate obținute la volanul monopostului Red Bull, și tată a trei copii, Vettel ia în calcul și retragerea din Marele Circ.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide