Ce urmează după ridicarea stării de urgență

Autor: ProMotor 28 apr. 2020 Știri auto
Ce urmează după ridicarea stării de urgență

Ziua de 14 mai este văzută de mulți ca fiind momentul în care starea de urgență se va încheia, iar viața își va relua cursul pe care-l știam. Situația este, însă, mult mai complicată de atât, pentru că unele restricții vor fi păstrate. Pentru a putea face acest lucru, Guvernul va trebui să ia unele măsuri la care poate nu te-ai aștepta. Iată ce urmează după ridicarea stării de urgență.

Dacă te bucurai că scapi de restricţii pe 15 mai, odată cu finalizarea stării de urgenţă, te-ai înselat. Guvernul se pregăteşte să instituie starea de alertă, astfel că unele drepturi şi libertăţi îți vor fi în continuare îngrădite.

„După data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi atunci când folosim transportul public în comun. Măsura nu e limitată în timp şi vom putea să renunţăm la purtarea măştii poate la anul, atunci când pandemia va fi sub control şi nu mai există riscul infectării”, spunea președintele României Klaus Iohannis. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de o nouă situație specială, chiar dacă starea de urgență se va încheia.

Starea de alertă este necesară pentru ca autorităţile să poată menţine restricţiile pentru distanţarea fizică şi socială. Preşedintele Klaus Iohannis te-a anunţat deja că după 15 mai vei putea ieşi din casă, însă vei avea obligaţia să porţi mască de protecţie. Starea de alertă se declară în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgentă.

Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

În localităţi, starea de alertă este declarată de primar, cu aprobarea prefectului. La nivelul întregului judeţ, instituirea stării de alertă trebuie aprobată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Așadar, chiar dacă nu se mai numește stare de urgență, ci stare de alertă, autoritățile pot instituie în continuare restricții, iar drepturile fundamentale pot fi în continuare restrânse.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide