Chinezii de la Zeekr aduc în Europa un SUV compact cu zero emisii care promite multe

Autor: Adrian Somai 31 ian. 2023 Știri auto

Chinezii de la Zeekr au publicat o serie de fotografii cu un nou model ce urmează să fie lansat și pe piața auto de pe Bătrânul Continent. Potrivit Carscoops, este vorba despre cel de-al treilea model din gama Zeekr, un SUV compact cu zero emisii, un model care se anunță deja a fi extrem de interesant. Misiunea lui pe piața auto europeană nu va fi deloc una ușoară, având ca rivali modele precum Renault Megane E-Tech sau VW ID. 3.

Debutul noului model al celor de la Zeekr ar urma să vină mai repede decât ne-am aștepta, lansarea fiind programată pentru Salonul Auto de la Shanghai, din China, eveniment organizat în luna aprilie. Până atunci însă, chinezii au decis să publice câteva imagini oficiale care îl au în prim plan pe acest nou SUV cu propulsie electrică. Deși acoperit cu un camuflaj multicolor, ne putem face o idee destul de clară cu privire la liniile generale adoptate de cei de la Zeekr.

Concurență pentru VW ID. 3 și Renault Megane E-Tech

Așa cum putem observa și din imagini, avem de-a face cu un SUV compact, de dimensiuni nu foarte mari, cu propulsie electrică. Are la bază arhitectura SEA, la fel ca Smart #1 și alte modele din Grupul Geely. Deși mai sunt mai puțin de trei luni până la lansare, constructorul chinez nu a adus în discuție un nume oficial al acestui model.

Din punct de vedere al înfățișării exterioare, putem observa din fotografiile publicate de cei de la Zeekr că avem în față un model cu o capotă de mici dimensiuni, cu o gardă la sol care nu iese neapărat în evidență și cu niște aripi pronunțate. În partea din spate remarcăm stopurile LED, iar pe laterale putem vedea că mânerele portierelor se retrag în caroserie. Avem, practic, un mix perfect realizat de chinezi între un hatchback, un minivan și un crossover.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Zeekr


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide