Chinezii sunt de neoprit: copie de Mercedes G Class

Autor: Gabriel Grosoiu 29 nov. 2011 Știri auto

Se spune că una dintre formele cele mai evidente de admiraţie este accea de a copia. Totuşi, producătorii chinezii ar putea fi acuzaţi că „admiră” prea mult din industria auto mondială, iar ultima dovadă este maşina denumită de ei Beiqi B80VJ.

Sub numele foarte dificil de pronunţat se află un off-roader care copiază cu o fidelitate remarcabilă caroseria şi alura lui Mercedes G Class. Totuşi, designerii asiatici, dacă există această meserie în China, s-au oprit la partea frontală.

Beiqi B80VJ pare să se inspire după Suzuki Jimny, cu grila fragmentată şi farurile rotunde încadrate de blocurile optice pentru poziţie şi semnalizare. Totuşi, îşi aduc şi creatorii copiei propria contribuţie asupra aspectului final, prin luminile de zi cu LED-uri de pe bara de protecţie şi prin stopurile verticale.

Nu ştim dacă cei de la Beiqi au vreun plan de a veni în Europa cu maşina lor, dar ţinând cont că zilele originalului G Class sunt numărate, şi-ar putea încerca norocul. Tu ai alege un G Class low-cost pentru escapadele montane de la sfârşitul săptămânii?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide