Cinci maşini incendiate într-un oraş din România. Focul a fost pus intenţionat

Publicat: 16 09. 2019, 11:11

Cinci maşini din două parcări ale aceluiaşi bloc din oraşul Galaţi au ars, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui incendiu intenţionat. Pompierii au reuşit să oprească focul care risca să cuprindă zeci de maşini.

Focul a izbucnit în jurul orei 3.00, iar incidentul a fost anunţat la 112. În câteva minute la faţa locului au ajuns două echipaje de pompieri. Acestea au constatat că focul fusese pus de o mână criminală. Pagubele provocate de incendiu sunt însemnate, dar distrugerile puteau fi mult mai mari, deoarece parcarea blocului era plină.

„Focul a fost pus intenţionat. Erau două focare când au ajuns pompierii. Primul incendiu a fost în parcarea din faţa blocului, cel de al doilea în parcarea din spatele blocului. Au fost incendiate cinci maşini două Mercedes, un Audi, o Dacia Sandero şi un Renault Clio. Apelul la 112 a fost la ora 2.58, iar la faţa locului au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă cu 10 pompieri. Parcarea era plină, exista riscul să se extindă. Pompierii au salvat bunuri în valoare de 250.000 de lei, iar valoarea estimată a pagubelor este de 230.000 de lei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Citeşte şi

Nokian a lansat în Austria noile anvelope SUV Powerproof şi SUV Wetproof

BMW Concept 4, una dintre cele mai spectaculoase apariţii de la Salonul Auto de la Frankfurt 2019 – GALERIE FOTO

Maşină de lux parcată neregulamentar a fost ridicată de poliţişti: „Dacă l-au zgâriat, dă primăria faliment” – FOTO

Primele imagini cu noua electrică Volkswagen ID.3 de la Frankfurt – FOTO