Clienții Alfa Romeo nu vor ecrane uriașe la bordul mașinilor

Autor: Ionuț Vîlciu 19 iul. 2023 Știri auto

În urma unui sondaj intern, clienții brandului italian nu doresc ecrane uriașe la bordul mașinilor, ci se axează pe feeling-ul pe care îl au atunci când conduc.

Conform unui sondaj intern, realizat de constructorul italian, clienții Alfa Romeo nu sunt fanii ecranelor uriașe care devin din ce în ce mai populare pe mașinile noi. Aceste afișaje de mari dimensiuni au devenit tot mai populare la bordul mașinilor nou lansate. Ecranele nu mai sunt rezervate doar pentru tabloul de bord și pentru sistemul de infotainment al mașinilor, adesea amplasat în centrul planșei de bord. În ultima vreme am putut vedea tot mai multe propuneri de ecrane destinate pasagerilor, de pe care pot viziona tot felul de videoclipuri sau filme, ba chiar pot urmări date din navigație, viteza de deplasare sau turațiile motorului, în unele cazuri.

Într-un interviu acordat publicației Autocar, șeful Alfa Romeo a vorbit despre acest subiect și a spus că, dintr-un sondaj intern, a reieșit că cei care conduc un model Alfa Romeo nu sunt fanii ecranelor de mari dimensiuni de la interiorul mașinilor noi.

Clienții Alfa Romeo nu sunt adepții ecranelor de mari dimensiuni

„Respect ceea ce face Mercedes cu tehnologia sa digitală, desigur”, a spus el pentru Autocar. „Dar clienții mei nu caută ecrane de infotainment cu lățime de metri în mașinile lor sau 200 de sisteme de asistență digitală pe care să le pornească și să le oprească”.

Șeful mărcii italiene a mai adăugat că primul model Alfa Romeo cu un design nou pentru planșa de bord va fi prezentat în 2025. Această nouă mașină va folosi noua arhitectură STLA Brain a Grupului Stellantis, dar nu va avea ecrane de mari dimensiuni, așa cum dictează trendurile actuale.

„Ne dezvoltăm propria tehnologie și veți vedea la ce lucrăm în 2025, când Alfa Romeo devine prima care implementează noua arhitectură electrică a grupului Stellantis, STLA Brain. Dar nu va schimba modul în care mașinile noastre vorbesc sau atrag clienții noștri. Trebuie să continuăm să mizăm pe punctele noastre forte”, a mai spus Jean-Philippe Imparato.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Alfa Romeo


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide