Clienții Volkswagen vor avea acces la cele 183 de puncte de încărcare Renovatio

Publicat: 25 11. 2020, 10:01

Volkswagen continuă misiunea de democratizare a mobilității sustenabile prin extinderea rețelei de încărcare electrică. Compania se alătură rețelei publice Renovatio e-charge.

Concret, parteneriatul presupune integrarea stațiilor MOON în rețeaua e-charge a celor de la Renovatio și, implicit, în platforma WeCharge deținută de Porsche, prin soluții de e-roaming.

Clienții pot accesa prima stație de încărcare ultra-rapidă din România, de 150 kW DC

Astfel, clienții Volkswagen vor putea folosi cardul WeCharge atât in rețeaua proprie MOON, cât si la stațiile de încărcare deținute de Renovatio, respectiv 183 de puncte de încărcare în 71 de locații din țară, dintre care 70 dispun de încărcare rapidă.

De asemenea, clienții care locuiesc sau tranzitează Târgu Mureș au posibilitatea să alimenteze la prima stație de încărcare ultra-rapidă din România, de 150 kW DC.

Volkswagen continuă dezvoltarea rețelei proprii MOON, obiectiv anunțat încă din 2019, anunțând un total de 23 de stații de încărcare în rețeaua de dealeri parteneri până la finalul anului. Stațiile Moon oferă încărcare la 75 kW DC, respectiv 22 kW AC. Acestea vor putea fi accesate de către orice posesor de vehicul electric prin intermediul platformei e-charge.