Competiția Car of the Year și-a desemnat câștigătorul din 2021

Autor: George Cristea 01 mart. 2021 Știri auto

Competiția Car of the Year (CotY), cel mai prestigios premiu automobilistic acordat în Europa, și-a desemnat câștigătorul din 2021. Juriul a deliberat în condiții speciale anul acesta, din cauza pandemiei.

Intră în Galeria FOTO

În mod tradițional, aceasta este perioada anului în care producătorii și jurnaliștii auto se pregătesc să admire cele mai noi modele de automobile la Salonul auto de la Geneva. Tot acum, juriul Car of The Year desemnează câștigătorul competiției și înmânează premiul într-un cadru festiv, înainte de deschiderea Salonului de la Geneva.

Anul acesta, însă, Salonul de la Geneva a rămas doar o amintire, după ce anul trecut s-a anulat pe ultima sută de metri din cauza pandemiei de coronavirus. Ceremonia de desemnare a trofeului Car of the Year s-a desfășurat online, la fel ca și anul trecut. Juriul, format din 59 de jurnaliști auto din 22 de țări, a avut misiunea de a selecta un câștigător dintre cele șapte modele finaliste.

Anul acesta, Toyota Yaris a fost desemnată Car of the Year, după ce a acumulat cel mai mare punctaj în ultima rundă a concursului (266 de puncte). Modelul japonez a avut de înfruntat o concurență puternică din partea unor modele ca Fiat New 500 (240 de puncte), Cupra Formentor (239 de puncte), Volkswagen ID.3 (224 de puncte), Skoda Octavia (199 de puncte), Land Rover Defender (164 de puncte) și Citroën C4 (143 de puncte).

Toyota Yaris este Car of the Year 2021

Toyota Yaris nu este la prima performanță de acest fel, câștigând trofeul Car of  the Year și în anul 2000. De altfel, fiecare generație a modelului de clasă mică a intrat în finala competiției. Este al treilea trofeu CotY câștigat de Toyota, după Yaris (2000) și Prius (2005).

Anul acesta, juriul CotY a apreciat rafinamentul sistemului hibrid de propulsie al lui Yaris, nivelul redus al emisiilor dar și prețul accesibil. Este relevant faptul că peste 80% dintre cumpărătorii Toyotei Yaris aleg modelul hibrid.

Clasamentul final Car of  the Year diferă oarecum de cel al concursului Mașina Anului în România. Sandero nu a ajuns în finală, cu toate că a fost desemnată mașina anului în mai multe țări din Europa. La noi, Yaris a ocupat ultima poziție, în timp ce VW ID.3 a ocupat același loc 3 (coincidență, desigur, vom vedea unde se clasează anul viitor ID.4).

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide