Cu ce preț vinde o bancă din România acest Porsche Panamera Diesel

Autor: Marius Vișan 12 mai 2020 Știri auto

Amatorii de mașini germane de lux au la dispoziție acest Porsche Panamera care se vinde pe site-ul btleasing.ro. Chiar dacă mașina nu este nouă, prețul ei nu este mic deloc. Ea poate fi cumpărată cu 38.080 de EURO (inclusiv TVA). Modul de plată pentru această mașină se poate face prin leasing financiar, credit sau la plata cu cash.

Pentru acești bani clienții primesc un Porsche Panamera fabricat în anul 2014, cu motor diesel V6 de o capacitate cilindrică de 2.967 cm3 care produce 300 de CP (221 kw), și care a acumulat până în prezent un număr de aproximativ 170.000 de km.

Galerie foto cu Porsche Panamera vândut de BT

Lista de dotări cuprinde: Dotari: ABS, ESP, Cutie automată, Climatronic: Dublu, audio: Radio CD + Mp3, Magazie CD, Navigație, Senzori parcare, Bluetooth, Interior Piele, Scaune încălzite și reglabile electric, Geamuri electrice, Oglinzi electrice rabatabile, închidere centralizată, jante aliaj, computer bord, faruri bixenon adaptive, pilot automat, volan piele, comenzi padele, Reglabil, Tractiune: Spate, Senzori Ploaie, Senzori Lumina, Cotiera, Actionare electrica hayon, Bancheta spate incalzita, Torpedou refrigerat, Intrare Aux si Usb, Prize 12 V.

Despre Porsche Panamera facelift 2013

Porsche Panamera este un vehicul de lux fabricat de producătorul german de automobile Porsche. Are motorul în față și tracțiune pe spate, fiind disponibile și versiuni cu tracțiune integrală.

Exemplarul de față face parte din facelift-ul modelului Panamera din anul 2013, care a debutat la Salonul Auto de la Shanghai.

În loc de 250 CP cât avea înainte de facelift, modelul turbodieselul de 3 litri produce 300 CP, în timp ce cuplul a crescut și el de la 550 la 650 Nm, atins între 1.750 și 2.500 rpm.

Creşterea puterii a înseamnat şi o creştere a performanţelor pe şosea. Acceleraţia de la zero până la 100 km/h durează 6,0 secunde (6,8 secunde înainte de facelift), iar viteza maximă a crescut de la 244 km/h la 259 km/h.

O altă noutate adusă de Porsche Panamera Diesel la acea vreme a fost folosirea unui turbocompresor răcit cu apă, care a permis creşterea presiunii de la 2,5 bari la 3,0 bari.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: btleasing.ro


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide