Cum arată noul crossover electric Smart #3? Au apărut primele imagini din China

Autor: Adrian Somai 23 mart. 2023 Știri auto

A trecut aproape un an de când Smart a dezvăluit modelul complet electric #1. Compania va lansa câte un model nou în fiecare an până în 2027, următorul Smart #3 urmând să debuteze luna viitoare, la Salonul Auto de la Shanghai.

Noul model electric va fi mai mare decât #1, dar ceva mai mic decât Volkswagen ID.5. Imaginile publicate în toamnă de Ministerul chinez al Tehnologiei Informației au dezvăluit deja mare parte din  stilul crossoverului. Acesta împărtășește un design frontal similar cu cel al primului EV al mărcii. Smart #3 adoptă un stil asemănător cu cel al unui coupe, venind la pachet cu un parbriz înclinat și o linie de acoperiș înclinată. Dirk Adelmann, CEO-ul Smart Europe, a declarat că noul EV va fi „mai mare, mai spațios și mai sportiv”.

Privind noile imagini apărute acum, observăm că Smart #3 primește un spoiler frontal de dimensiuni reduse, un eleron mic montat în plafon și un difuzor sub bara din spate. În funcție de versiunea aleasă, Smart #3 va primi și un pachet vizual mai agresi, potrivit Motor1.

Smart #3 va primi două versiuni de motorizare

Prea multe informații despre capitolul tehnic nu sunt cunoscute încă, însă pe piață se vorbește deja despre două versiuni de motorizare pregătite pentru noul Smart #3. Astfel, crossover-ul ar putea avea o versiune cu 152 de cai putere și o altă versiune mai puternică cu 266 de cai. Din păcate, detaliile despre baterie și autonomie nu au fost încă dezvăluite.

Smart #3 urmează să fie dezvăluit oficial peste mai puțin de o lună, în cadrul Salonului Auto de la Shanghai. Noul model urmează să fie comercializat începând de la finalul acestui an pe piața auto din China. Smart #3 va ajunge în cele din urmă și pe piața auto din Europa, însă asta se va întâmpla abia în 2024.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Motor1


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide