Cum se va numi următorul SUV de la Renault? Va fi rival pentru Dacia electrică?

Autor: Promotor 13 iul. 2020 Știri auto

Renault lucrează la viitorul SUV al companiei. Este vorba despre un model cu emisii zero. Va rivaliza acesta cu prima Dacia electrică din istorie. Cum se va numi și când va fi gata?

GALERIE FOTO

Primul SUV electric de la Renault s-ar putea numi Zandar, scriu spaniolii de la Motor.es. Jurnaliștii iberici au intrat în posesia unui document care confirmă că francezii au înregistrat denumirea pentru “fratele” cu gardă mare la sol al EV-ului Zoe.

Zandar ar putea fi pus în mișcare de un motor electric care dezvoltă 136 de cai putere. O baterie litiu-ion îi va asigura o autonomie de până la 550 de kilometri, anunță presa franceză.

Renault Zandar ar fi primul model dintre cele două SUV-uri electrice plănuite de constructorul din Hexagon până la sfârșitul anului viitor. Unul dintre acestea ar putea fi fratele geamăn al lui Nissan Ariya, modelul pe care japonezii îl vor prezenta oficial săptămâna aceasta. Celălalt va avea la bază conceptul Morphoz, dezvăluit de Renault în luna martie a acestui an.

La baza primului SUV electric de la Renault va sta platforma CMF-EV (Common Module Family Electric Vehicle). Modelul cu motor electric ar putea fi dezvăluit oficial în luna noiembrie.

Renault Zandar, rival pentru Dacia electrică?

Renault Zandar, va măsura, scrie presa franceză, aproximativ 4,2 metri în lungime. Acest lucru înseamnă că va avea aproximativ lungimea noului Renault Captur (4,23 metri) și îl va scoate de pe lista de modele rivale pentru prima Dacia electrică din istorie.

Modelul de serie care va avea la bază conceptul Spring, dezvăluit în luna martie, ar putea măsura doar 3,74 metri, ca și Renault City K-ZE, rezervat, pentru moment, pieței chineze.

Noile modele electrice de la Renault vor fi produse la uzina Douai din Franța. Dacia electrică se va construi, pentru început, în China. În timp ce versiunea de top a primului SUV electric de la Renault își va trece în cont o autonomie de peste 500 de kilometri, Dacia electrică va trebui să se mulțumească cu doar 200 de kilometri între două încărcări.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide