Cum vom circula după ridicarea stării de urgență – măsuri obligatorii

Autor: ProMotor 30 apr. 2020 Știri auto
Cum vom circula după ridicarea stării de urgență – măsuri obligatorii

Toată lumea așteaptă cu nerăbdarea data de 15 mai când, cel puțin în teorie, starea de urgență de pe teritoriul României ar trebui să înceteze. Autoritățile nu sunt încă sigure cu ce vor înlocui starea de urgență după această dată, dar specialiștii fac de pe acum recomandări pentru sănătatea noastră, a tuturor. Iată cum vom circula după ridicarea stării de urgență și ce măsuri obligatorii va trebui să luăm.

Măsurile de protecţie individuală rămân foarte importante și după ridicarea stării de urgenţă. În mijloacele de transport în comun va trebui să purtăm mască, mănuşi şi să ne dezinfectăm mâinile foarte des. Autorităţile ar trebui să suplimenteze garniturile e mterou pentru a nu fi aglomerări, consideră specialiștii din sănătate.

Poate te-ai întrebat şi tu cum te vei proteja de COVID-19 după ridicare stării de urgenţă. Sigur ai văzut şi tu imaginile cu sute de oameni înghesuiţi pe peronul de la metrou în Capitală. Şi totuşi
ce poţi face să nu te îmbolnăveşti?

„Vom purta mască în mod obligatoriu, vom încerca să evităm gesturile de a duce mână la nas, la ochi. Vom avea o soluţie dezinfectantă în buzunar în aşa fel încât ne vom dezinfecta mâinile cât de des putem” spune dr. Adrian Marinescu medic primar boli infecţioase Institutul “Matei Balş”.

Adică atunci când intri sau ieşi dintr-un mijloc de transport te dezinfectezi pe mănuşi şi eşti atent să nu îţi atingi faţa. Dar asta nu e suficient. Totuşi, măsuri ar trebui să ia şi autorităţile.

„Indiferent de mijlocul de transport distanţarea socială e importantă. Cred că ţine şi de oficialităţi. Să fie mai multe garnituri, să vină mai repede în aşa fel încât să nu aglomerăm. Este absolut obligatoriu să se întâmple în felul acesta.”

Deplasările ar trebui făcute doar atunci când e strict necesar chiar dacă starea de urgenţă s-a ridicat, spun specialiştii din sănătate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide