Dacia Duster III cu design inspirat de Bigster și cu noul logo al companiei

Autor: David Andrei 24 iun. 2021 Știri auto

Dacia Duster facelift nu a atras atenția pe care miza. Fanii brand-ului se așteptau la modificări majore pe care nu le-au primit. Dar acestea îi sunt rezervate lui Duster III. Cum ar putea arăta viitoarea generație?

GALERIE FOTO

Dacia Duster III va fi revoluția promisă de Dacia în gama primului său SUV. După ce a văzut versiunea facelift. Toată lumea se întreabă cum va arăta generație următoare. O serie de randări digitale au propus mai multe abordări. A venit și rândul sud-americanului Kleber Silva să vină cu o idee. Duster-ul lui urmează liniile trasate de conceptul Bigster, care anticipează viitorul model cu șapte locuri de la Dacia. SUV-ul de clasă mică își păstrează însă, identitatea.

Astfel, Dacia Duster III va primi noua parte frontală cu faruri care imită, mai degrabă, o săgeată decât forma literei Y. Acestea sunt însoțite de module luminoase cu tehnologie LED, amplasate orizontal, care flanchează noul logo al companiei, alcătuit din literele D și C.  Duster-ul lui Kleber Silva propune prize mari de aer în bara față, aripi evazate, jante mari și o parte posterioară rotunjită. Pe ușa portbagajului, se poate observa denumirea brand-ului românesc, poziționată central. Stopurile cu semnătură luminoasă în forma literei Y rămân pe poziție.

În cabină, în viziunea artistului digital, își va face apariția același logo nou, dar va rămâne la bord volanul cu patru spițe. Neschimbate sunt și ventilațiile, deși o estimare corectă ar fi preluarea celor dreptunghiulare de la noile Dacia Logan și Sandero. Apare în consola centrală vehicul ecran, deși constructorul român vine cu unul nou, mai mare, de 8 inci, încă de la versiunea facelift.

Dacia Duster III va primi noua platformă

Ce este cel mai important, Dacia Duster III va primi o platformă nouă, care va înlocui vechea structură B0. Aceasta aduce cu sine și noi tehnologii. În portofoliul producătorului, și-ar putea face apariția și o versiune hibridă, care va ajuta constructorul să respecte noile norme de poluare tot mai stricte.

O versiune extinsă a lui CMF-B va sta și la baza lui Bigster, SUV-ul de segment C cu șapte locuri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide