Dacia nu este de acord cu mașinile electrice grele. Ce are de spus producătorul?

Autor: Ionuț Vîlciu 20 feb. 2023 Știri auto

Dacia pare că nu este de acord cu ideea mașinilor electrice grele. Brandul românesc crede că ar trebuie ca accentul să fie pus pe alte aspecte.

Producătorul autohton, Dacia, pare că nu este de acord cu ideea mașinilor electrice grele, cu baterii mari, și spune că producătorii ar trebuie să se concentreze pe alte aspecte ale acestor vehicule.

Conform publicației Autocar, Dacia crede că ar trebui să existe un focus mai mare pe eficiență, pentru a mai tăia din masele foarte mari la care ajung unele mașini electrice, potrivit vicepreședintelui Dacia pentru vânzări, marketing și operațiuni, Xavier Martinet.

Subliniind concentrarea Dacia pe reducerea greutății mașinilor sale, în special prin vânzarea acestora doar cu echipamentele pe care le consideră „esențiale”, el a spus: „Dacă suntem serioși să reducem în mod colectiv emisiile, atunci greutatea excesivă nu ar trebui să fie acceptabilă”, a spus Martinet.

„Este o filozofie pe care am demonstrat-o cu Spring, care cântărește 975 kg, și intenționăm să o aplicăm și în viitor. Aceasta este o mașină care circulă în medie 25 de mile (40 de kilometri) pe zi la o viteză medie de 18 mph (29 km/h). Nu este nevoie de o baterie mare și grea sau de un motor puternic.”

Dacia nu vede rostul mașinilor electrice mari și grele

Întrebat despre mașinile electrice mai mari, în special SUV-urile, care sunt lansate de competiție, Xavier Martinet a spus: „Nu are sens. Este o nebunie să permită oamenilor să construiască vehicule de două, trei tone care sunt ocupate de o persoană și care circulă doar 35 de mile pe zi (56 de kilometri).”

Întrebat dacă Dacia ar putea lua în considerare să ducă această filozofie mai departe și să dezvolte un vehicul care să rivalizeze cu Citroën Ami, orientat spre mediul urban, Martinet a spus: „Nu există un singur răspuns la soluțiile de mobilitate în această lume fragmentată, cu mai multe schimbări în următorii 20 de ani decât în ultimii 100. Fiecare trebuie să vină cu punctele lor forte – și dacă încercăm să ne copiem unul pe altul, ajungem doar niște copii slabe.”

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Dacia


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide