Dacia Spring nu va mai primi subvenții în Franța. Modelul electric ar putea fi prea scump pentru gusturile clienților

Autor: Ionuț Vîlciu 30 oct. 2023 Știri auto

Dacia Spring va pierde subvenția din partea statului francez. Decizia vine în urma acțiunilor pentru stoparea subvențiilor pentru mașinile produse în China.

Franța a decis că va elimina automobilele electrice produse în China de pe lista vehiculelor ce pot primii subvenții de la stat în vederea achiziționării. Lista cu modelele eligibile pentru programul de reduceri a fost publicată, iar Dacia Spring nu se află pe aceasta, relatează Profit.ro.

Începând cu anul viitor, Dacia Spring s-ar putea confrunta cu probleme serioase într-una dintre cele mai importante piețe pentru acest model, Franța. Datorită bonusurilor pe care clienții acestor mașini le pot obține de la stat prin intermediul unui ecotichet, Dacia Spring are un preț de aproximativ 15.000 de euro în Franța. Acest lucru se va schimba de anul viitor, după intrarea în vigoare a noilor norme pentru acordarea acestor tichete.

Primul model electric din oferta producătorului autohton va ajunge să coste peste 20.000 de euro, ceea ce îl va pune într-o poziție nefavorabilă în fața celui mai mare rival al său, nou-lansatul Citroen e-C3.

Franța taie subvențiile pentru Dacia Spring

Pe lista modelelor care nu vor mai beneficia de acest bonus începând de anul viitor este și Dacia Spring. Această informație a fost confirmată inclusiv de către Thierry Pieton, directorul financiar al Grupului Renault. De asemenea, datorită acestei decizii, Dacia Spring ar urma să fie mai scumpă decât concurența.

Citroen a prezentat recent noul e-C3, un model complet electric, cu autonomie de aproximativ 320 de kilometri, despre care spune că va avea un preț de achiziție de 23.300 de euro. Noua mașină electrică a producătorului francez va fi produsă în Europa, astfel că se va încadra în criteriile de acordare a bonusului de 5.000 de euro din partea statului francez.

Astfel, după aplicarea reducerii, Citroen e-C3 va putea fi achiziționat cu un preț de aproximativ 18.000 de euro. Pentru a rămâne o ofertă competitivă, Dacia ar trebui să scadă prețul modelului electric Spring la un nivel comparabil cu acela cu care mașina s-a lansat în urmă cu 3 ani. Prețul a fost deja scăzut pe piața din Maroc, iar pe alte piețe, cum este România, discounturile aplicate la stocurile existente coboară prețul mașinii la aproximativ 19.000 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Dacia


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide