Gigantul auto mondial Daimler concediază peste 1.100 de directori

Autor: Promotor 10 nov. 2019 Știri auto
Gigantul auto mondial Daimler concediază peste 1.100 de directori

Grupul auto Daimler concediază peste 1.100 de posturi de conducere la nivel mondial, în cadrul unui plan de restructurare în scopul reducerii costurilor, informează publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Ola Källenius, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului Daimler, a elaborat un plan de restructurare care prevede desfiinţarea a 1.100 de posturi de conducere la nivel mondial. Nu numai cei din posturile de conducere vor fi afectați, pentru că planul mai prevede și înghețarea creșterilor salariale pentru toți angajații din Germania.

În cadrul planului de restructurare, compania Daimler, care are aproximativ 300.000 de angajaţi pe plan mondial, urmărește să diminueze costurile de producţie. Reprezentanții sindicatelor spun că nu vor renunța așa ușor la privilegii. De asemenea, sindicatele sunt de părere că măsurile sunt disproporționate, iar renunțarea la creșterile salariale este ceva ce nu s-a întâmplat decât în timpul crizei din 2008.

Pe de altă parte, reprezentanții Daimler sunt mult mai optimiști: „Suntem în discuţii constructive cu reprezentanţii angajaţilor şi nu facem comentarii pe baza unor speculaţii”, a transmis un reprezentant al grupului Daimler pentru agenţia de presă Reuters.

Grupul auto Daimler deţine, printre altele, companiile Mercedes-Benz, Smart, Maybach şi AMG.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide