De ce nu e bine să lași geamurile mașinii deschise: Un bărbat a găsit un roi de albine în mașină

Autor: George Cristea 01 apr. 2021 Știri auto

Un bărbat care lăsase geamurile mașinii deschise cât timp a fost la cumpărături într-un supermarket a avut o surpriză neplăcută când s-a întors la mașină. Acesta a găsit un roi de albine în mașină, având nevoie de ajutor de specialitate pentru a scăpa teafăr din întâmplare.

Intră în Galeria FOTO

Pățania a fost postată pe contul de Facebook al departamentului de pompieri din Las Cruces (New Mexico), cei care au intervenit pentru salvarea bărbatului blocat în mașină cu un roi de albine. Potrivit postării, acesta a coborât din mașină lăsând geamul deschis și nu a observat roiul de albine aflat în apropiere.

După ce și-a făcut cumpărăturile într-un magazin alimentar, în după amiaza de duminică, bărbatul s-a întors la mașină, și-a pus în portbagaj pungile, apoi a urcat la volan și a plecat cu mașina, după care a observat roiul pe bancheta din spate. A sunat imediat la 911 (serviciu de urgență similar cu 112 în Europa), iar departamentul de pompieri a apelat pentru ajutor un coleg cu veleități de apicultor amator, care se afla în timpul liber.

Nu e bine să lași geamurile mașinii deschise: Un roi de albine îți poate lua locul la volan

Acesta a ajuns în parcarea magazinului pregătit cu tot ce era necesar pentru a îndepărta în siguranță albinele. Zona a fost blocată, astfel că siguranța oamenilor nu a fost pusă în pericol. Parcarea s-a umplut de insecte ca urmare a acestui incident, dar o singură persoană a fost înțepată. Este vorba de un agent de securitate care lucra la supermarket, care nu a avut însă de suferit în urma acestui incident. Roiul de albine (estimat la circa 15.000 de albine) a fost relocat într-un loc sigur.

Departamentul din Las Cruces mai precizează că nu se ocupă în mod obișnuit de relocarea roiurilor de albine. Această acțiune a fost una singulară, dictată de faptul că roiul pune în pericol cetățenii dintr-o zonă foarte circulată. Chiar dacă nu aveau experiență în astfel de cazuri, pompierii au găsit cea mai bună soluție pentru rezolvarea acestei probleme.

Morala poveștii este că nu e o idee prea bună să lași geamurile mașinii deschise. Într-o altă întâmplare, o mașină a fost aleasă de un alt roi de albine, în Marea Britanie, ca loc pentru întemeierea unei familii noi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide