Un român a vrut să introducă în țară un Porsche. Ce au aflat vameșii despre această mașină

Autor: Marius Vișan 11 iun. 2020 Știri auto

Un român a încercat să introducă în țară un Porsche decapotabil. Vameșii de la P.T.F. Borș au constatat că autoturismul era căutat de autoritățile din Italia.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat un cetățean român care transporta pe o platformă, un autoturism marca Porsche Boxster, în valoare de 11.000 de euro, căutat de autoritățile din Italia.

Pe platformă era un Porsche decapotabil

În data de 10.06.2020, în jurul orei 20.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, tip Sharan care avea ataşată o platformă.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat pe lângă documentul de identitate și documentele autoturismului transportat. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia, la data de 10.11.2019.

Intră în galeria foto

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost rugat de către proprietarul autoturismului să îl transporte în Germania și nu avea cunoștință despre faptul că acesta se află în atenția autorităților.

Autoturismul, în valoare de 11.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borș, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Vameșii descoperă constant mașini cu probleme care încearcă să intre în România

În decurs de un an de zile, mai multe mașini care apăreau ca bunuri căutate pentru confiscare în alte țări europene, au fost descoperite de vameșii români. Printre mașini se aflau modele de lux precum BMW Seria 5, BMW X5, câteva modele produse de Audi, dar și mașini electrice Tesla.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: politiadefrontiera.ro


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide