Nicușor Dan, președintele României, va purta astăzi discuții la Palatul Cotroceni cu prim-ministrul Ilie Bolojan și cu liderii unuia dintre cei mai mari distribuitori de carburanți din țară, titrează Digi24. Printre temele discuției se numără și prețurile tot mai mari la carburanți.
Cu prețul motorinei depășind prețul de 9 lei pe litru, președintele Dan a organizat o întrevedere cu șeful Executivului și cu liderii unuia dintre marile lanțuri de distribuție de carburanți. Una dintre cauzele creșterii accelerate a prețurilor este războiul din Iran și închiderea Strâmtorii Hormuz, prin care treceau 20 de milioane de barili de petrol în fiecare zi.
Executivul, prin vocea lui Bogdan Ivan, ministrul Energiei, spunea că are cinci scenarii de lucru pentru a ameliora această creștere. O soluție propusă era și reducerea accizelor, dar Guvernul nu a oferit până acum nicio soluție concretă pentru consumatorii normali. El mai spune că prețurile în România nu au crescut așa de mult ca în țările vestice datorită „investiției noastre directe (…) pe zona de combatere a creșterii abuzive și nejustificate a prețurilor, a speculei care a mai avut loc acum trei, cinci ani”.
În schimb, transportatorii vor beneficia de o compensație de 85 de bani pentru fiecare litru de motorină.
Directorul general al OMV, Alfred Stern, care va participa la discuțiile organizate de Nicușor Dan la Cotroceni, a oferit în presa austriacă, citată de Observator News, o soluție despre ce pot face consumatorii în timpul acestei crize a prețurilor.
„Dacă există o penurie, atunci trebuie să economisim combustibil. Conduceți mai puțin, conduceți mai încet. Nu există nicio modalitate de a evita acest lucru”, declară Alfred Stern, CEO-ul OMV.
Stern mai spune că, la un preț de 1,70 euro pentru un litru de benzină premium, „90 de cenți ar fi folosiți doar pentru taxe și impozite”, iar 55 de cenți sunt destinați costului petrolului.
Ungaria a plafonat prețurile benzinei și motorinei. Potrivit datelor anunțate de autoritățile ungare, benzina este plafonată la aproximativ 595 de forinți pe litru, echivalentul a circa 7,69 lei. În același timp, motorina este plafonată la 615 forinți pe litru, adică aproximativ 7,95 lei. Diferența de preț ajunge chiar și la un leu pe litru între prețul din România și cel din țara vecină, românii fiind tentați să meargă în străinătate să alimenteze.
În Germania, Guvernul a pregătit un proiect de lege care prevede că prețurile la carburanți pot fi modificate doar o dată pe zi, la prânz. În prezent, benzina se vinde cu 2,1 euro (aproximativ 10,5 lei) și motorina este 2.17 euro (aproximativ 11 lei). Bulgaria are, în prezent, cel mai mici prețuri la carburanți, conform fuelo.eu. Benzină se vinde cu aproximativ 1,2 euro pe litru, adică aproape 6 lei. Motorina este 1,5 lei, adică aproximativ 7,5 lei.