Drumul expres Craiova-Pitești va fi deschis circulației în 2024

Autor: Mihai Morcovescu 08 nov. 2021 Știri auto

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a declarat că sunt șanse mari ca în 2024 să se poată circula pe toată lungimea drumului expres Craiova-Pitești.

Anunțul a fost făcut cu ocazia unei vizite pe care Pistol a efectuat-o pe şantierul primului drum expres din România împreună cu Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Cristian Pistol s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor la tronsonul 2 al drumului expres și spus că dacă se va continua în același ritm și pe celelalte tronsoane, peste trei ani va putea fi deschisă circulaţia pe toți cei 121 de kilometri ai șoselei.

Cristian Pistol este convins că „secretul” stă într-un parteneriat corect cu antreprenorii, „pentru ca orice eventuală problemă să fie depăşită rapid şi eficient. Fermitatea şi corectitudinea sunt reperele de bază în relaţia dintre CNAIR şi partenerii companiei, fie că vorbim de antreprenori sau pur şi simplu de oamenii care folosesc reţeaua rutieră din România”, a declarat directorul general al CNAIR.

Zece noduri rutiere și 75 de poduri și pasaje

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Potrivit unui comunicat de presă emis de CNAIR, lucrările pe tronsonul 2 al DX Craiova – Pitești sunt finalizate în proporție de 89 % pe lotul 1 de peste 90% pe lotul 2. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost fixat pentru luna aprilie 2022.

Drumul expres Craiova – Piteşti este împărţit în patru loturi, are o lungime totală de 121,185 km, câte două benzi de circulație pe sens de 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5 metri pe fiecare parte și o bandă de mijloc cu separator cu o lățime de 3 metri.

De asemenea, de-a lungul drumului expres sunt zece noduri rutiere, 75 de poduri şi pasaje şi 26 de intersecţii denivelate fără acces. Există şi trei baze de întreţinere si deszăpezire, patru spaţii de servicii şi 4 parcări de scurtă durată.

Noul DX Craiova – Pitești va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud-Vest a României la Coridorul IV Pan European, mai menționează sursa citată.

Valoarea totală a proiectului este de 4.933.925.482,39 lei, din care valoarea totală eligibilă, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, este de 4,162,020,930.76 lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată – 3,537,717,791.19 lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 624,303,139.57 lei va fi finanţată din bugetul beneficiarului).

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Capturi video CNAIR


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide