Minune: DN1 va fi lărgit la Cornu, în zona în care o bandă de circulație dispare brusc

Autor: George Cristea 27 apr. 2021 Știri auto

DN1 va fi lărgit la Cornu, în zona în care o bandă de circulație dispare brusc. Situația trenează de peste 20 de ani, din cauză că statul nu a reușit să exproprieze proprietarii din zonă.

Intră în Galeria FOTO

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că va lărgi DN1 pe o porțiune de 300 de metri în zona Cornu. Este exact sectorul pe care, în prezent, prima bandă de circulație „dispare” brusc. Compania de drumuri vorbește de „fluidizare”, dar este vorba în primul rând de siguranța circulației.

Astfel, Carosabilul va fi extins de la 3 la 4 benzi, între kilometrii 95 + 100 şi 95 + 400 metri, la Cornu, în judeţul Prahova, lucrările de lărgire fiind prevăzute pentru sensul de urcare Ploieşti – Braşov. Pe această porțiune se formează o „gâtuire” scurtă, de la patru benzi la trei, care este așa de peste 20 de ani, deoarece statul nu a reușit să exproprieze terenurile din cauza unor litigii cu proprietarii.

Rezolvarea situației va fi făcută prin emiterea unei hotărâri de guvern pentru exproprierea terenurilor proprietate privată, fiind vorba despre patru imobile, intravilan, cu o suprafaţă totală de 587 mp şi un cost estimat de 26,3 mii lei.

DN1 va fi lărgit la Cornu, după 20 de ani

„Pe DN 1, sectorul studiat este în zona localității Cornu, județul Prahova, unde pe sensul Brașov – Ploiești sunt 2 benzi de circulație, iar pe sensul Ploiești – Brașov este o singură bandă. Pentru realizarea obiectivului de investiție „Completare de la 3 la 4 benzi de circulație a sectorului de pe DN 1 km 95+100 – 95+400, în localitatea Cornu”, indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin Ordinul (ministerului) transporturilor nr.1057/16.07.2019. Documentația tehnico-economică privind coridorul de expropriere al lucrării a fost avizată de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova”, a anunțat ministerul Transporturilor.

Nu sunt singurele lucrări prevăzute pe DN1 în zona Văii Prahovei. Recent, CNAIR a anunțat lucrări pentru îmbunătățirea siguranței rutiere prin construirea de pasaje și sensuri giratorii. Vor fi astfel amenajate 34.069 de metri de trotuare, 90 de treceri de pietoni cu refugiu central, 9 întoarceri în U și alte 5 girații. Lucrările mai includ și 17.146 de metri de parapet separator între cele două sensuri de circulație.

DN1 este printre cele mai periculoase șosele din România. Anul trecut, în condițiile unui trafic redus din cauza pandemiei, pe DN1 s-au produs 160 de accidente grave, soldate cu 54 de morți.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide