E oficial: Saab declară falimentul

E oficial: Saab declară falimentul

Autor: Oraan Mărculescu acum 9 ani Știri

Ziua de 19 decembrie va rămâne în istoria suedezilor drept data la care Saab Automobile AB a depus actele pentru intrarea în faliment – decizie confirmată oficial de Swedish Automobile NV, firma care deţine controlul Saab.

Principalul motiv ţine de poziţia fermă a celor de la General Motors, care consideră că i s-ar aduce prejudicii prin reorganizarea Saab sub controlul chinezilor. Aşa încât mult-aşteptatul balon de oxigen, care însemna fonduri din partea chinezilor, se sparge, iar oficialii suedezi nu au mai avut altă soluţie decât intrarea în faliment.

Afacerea Saab a ţinut treaz interesul celor din domeniul auto de acum aproape doi ani, când General Motors a vrut să bage Saab în faliment, dar a renunţat la idee în favoarea preluării mărcii suedeze de către producătorul de maşini exclusiviste Spyker.

La jumătatea acestui an, se părea că problemele financiare ale Saab urmează să se rezolve prin aportul de capital asigurat de noii parteneri chinezi Pang Da şi Zheijang Youngman Lotus, dar termenii acestei înţelegeri nu le-au convenit oficialilor General Motors, din raţiuni ţinând în primul rând de tehnologiile care urmau să intre pe mâna chinezilor.

Rămâne de văzut dacă Saab va fi înmormântată definitiv sau falimentul va reprezenta, de fapt, o renaştere din cenuşă a firmei suedeze, aşa cum dădea de înţeles conceptul Saab PhoeniX, de la Geneva 2011.

Vezi istoria Saab în imagini



Comentarii
Inchide