Este legal să conduci iarna cu anvelope all-season? Amendă de 2.900 de lei pentru cei care încalcă legea

Autor: Radu Țuțulan 05 dec. 2023 Știri auto

Toți șoferii care conduc pe drumuri acoperite cu zăpadă sunt obligați să aibă mașinile echipate cu un anumit tip de anvelope, altfel riscă o amendă de până la 2.900 de lei. Iată ce prevede legea în cazul celor care conduc iarna cu anvelope all-season.

Drumurile acoperite cu gheață, zăpadă sau polei sunt foarte periculoase. De aceea, șoferii sunt obligați să echipeze mașinile cu un anumit tip de cauciucuri când circulă pe astfel de șosele.

De aceea, foarte mulți renunță toamna la anvelopele de vară și își montează cauciucuri de iarnă. Sunt, însă, conducători auto care echipează mașina cu anvelope all-season.

Despre acestea, specialiștii spun că nu sunt bune nici vara, nici iarna, ci reprezintă doar un compromis.

Care e diferența între anvelopa de vară și cea de iarnă

Anvelopele de vară sunt confecționate dintr-un cauciuc mai dur. Acestea asigură o aderență foarte bună atunci când asfaltul este cald. În schimb, când suprafața de rulare este rece, aderența se reduce considerabil.

De aceea, când circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatoriu ca vehiculul să fie echipat cu anvelope de iarnă. Acestea conțin un cauciuc mult mai moale, care are aderență bună pe temperaturi reduse.

Anvelopele all-season sunt, practic, o combinație între cele două tipuri de cauciucuri. Nu sunt nici de vară, nici de iarnă, ci un compromis destinat șoferilor cu buget redus.

Anvelopa all-season este un compromis. Iarna, are o aderență ceva mai bună decât cea de vară, dar nu o recomand. O anvelopă de iarnă este concepută special pentru a oferi aderență maximă pe o suprafață alunecoasă sau rece. De aceea, chiar și cea mai slabă anvelopă de iarnă este mai bună decât cea mai bună anvelopă all-season. Într-adevăr, decât să mergi iarna cu anvelope de vară, mai bine cu cele all-season. Dar, ar fi bine să le evităm. Atunci când mergem cu mașina, fiecare roată calcă pe asfalt cu suprafața echivalentă a unei palme. Noi, practic, avem patru palme puse pe sol. Atunci când vrem să frânăm sau să evităm, trebuie să facem în așa fel încât această suprafață să fie cât mai eficientă”, a explicat pentru ProMotor, expertul în conducere defensivă Titi Aur.

Pentru că acest compromis s-a dovedit periculos, în Germania, de exemplu, anvelopele all-season urmează să fie interzise.

Este legal să conduci iarna cu anvelope all-season?

Legea stabilește că toate vehiculele care circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă sunt obligate să fie echipate cu anvelope care au marcat pe lateral simbolul „M+S”. Aceste litere înseamnă Mud & Snow (Noroi & Zăpadă).

În plus, gradul de uzură al acestora nu trebuie să fie sub marcajul aflat în interiorul anvelopei. Așadar, anvelopele all-season care au marcajul M+S pot fi utilizate pe drumurile din România în sezonul rece.

Cauciucurile de iarnă au, în plus față de marcajul M+S, și un fulg de zăpadă înconjurat de 3 vârfuri de munte.

Șoferii care nu respectă legea și circulă pe drumuri acoperite de zăpadă, gheață sau polei cu anvelope care nu au acest marcaj sau sunt foarte uzate, riscă să fie amendați cu până la 2.900 de lei. În plus, poliția poate dispune reținerea certificatului de înmatriculare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Elements.envato.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide