De ce nu trebuie să circuli cu anvelope de iarnă pe timp de vară? Ce spune Vali Porcișteanu

Autor: Ionuț Vîlciu 22 aug. 2023 Știri auto

Este foarte important ca mașina noastră să fie echipată cu anvelopele corespunzătoare. Vorbim aici despre dimensiunile corecte, indicele de viteză corect și să fie cât mai noi. Totuși, este necesar să ținem cont de sezon și să folosim anvelopele corespunzătoare pentru vară sau iarnă.

Vedem adesea, chiar și în lunile toride de vară, mașini echipate cu anvelope de iarnă, lucru care nu este tocmai recomandat. Campionul național în competițiile de raliu și instructor de conducere defensivă, Vali Porcișteanu a explicat pentru ProMotor care sunt riscurile la care se expun șoferii care folosesc anvelope de iarnă pe timp de vară.

De ce să nu folosim anvelope de iarnă pe timp de vară?

Legea din România nu prevede o dată la care anvelopele de iarnă ar trebui montate și nici o dată la care ar trebui înlocuite cu cele de vară. Ordonanța de Guvern nr. 5/2011 îi obligă pe conducătorii auto să își echipeze mașina cu anvelope de iarnă, atunci când circulă pe drumuri rutiere publice, acoperite cu zăpadă, gheață și polei. Legea este obligatorie atât pentru autoturisme comerciale, cât și pentru autoturisme personale.

„Sunt cauciucuri concepute să lucreze la temperaturi foarte scăzute, au o flexibilitate excesivă, au o adâncime mai mare decât cele de vară tocmai în ideea de a înmagazina cât mai multă zăpadă. Au tăieturi lamelare și mai multe secțiuni pentru a încăpea cât mai multă zăpadă acolo, pentru ca acea zăpadă să se poată lipi de zăpada de la sol și să se creeze înaintarea”, a explicat Vali Porcișteanu pentru ProMotor.

Tocmai din aceste motive, aceste anvelope foarte aderente pe timp de iarnă vor avea foarte mult de suferit din cauza temperaturilor înalte. Ele sunt foarte moi, iar temperatura ridicată de la nivelul asfaltului le va supraîncălzi. De asemenea, nu oferă același nivel de stabilitate, iar distanța de frânare crește.

La ce riscuri se expun șoferii care circulă vara cu anvelope de iarnă?

Vali Porcișteanu a explicat și de ce nu trebuie să folosim anvelope de iarnă pe timpul verii, mai ales că avem de-a face cu temperaturi ridicate în acest sezon.

„În primul rând supraîncălzirea, creștere de presiune excesivă, se înmoaie cauciucul și se creează acea derivă, pentru că mașina stă pe acele crampoane care sunt extrem de elastice și are o întârziere la frânare, la accelerație, la virare. Evident, scade spațiul de frânare, nu zeci de metri, dar nici nu e nevoie, și 1 metru poate să facă câteodată diferența. Dar crește exponențial, cu cât viteza e mai mare, cu atât diferențele vor fi și ele mai mari”, spune Vali Porcișteanu.

El cataloghează acest comportament al anvelopelor de iarnă încinse ca fiind unul asemănător cu cel al unei „gume de mestecat”. În plus, anvelopele se vor uza mai repede din cauza temperaturilor mari pentru care nu au fost create, iar riscul de explozie crește din cauza supraîncălzirii.

„Mai bine îți cumperi una no name”

Când vine vorba de achiziționarea unui set de anvelope, Vali Porcișteanu nu recomandă anvelopele second-hand. În schimb, spune că ar trebui să ne orientăm către anvelope noi. Chiar dacă bugetul este limitat, consideră că mai bine alegem o anvelopă de buget nouă, decât una premium deja folosită de altcineva înaintea noastră.

„Când cumperi o anvelopă, dacă nu ai bani și vrei să faci economie, mai bine cumperi una no name, deși râdem mereu de chinezăriile de pe piață, dar măcar știi că ală e nou. Nu a dat nimeni cu el prin gropi, nu l-a solicitat, nu am mers cu presiune mare, nu a mers cu presiune mică să-i strice structura”, mai adaugă Vali Porcișteanu.

Folosirea anvelopelor de iarnă pe timpul verii nu este o soluție, ci mai degrabă un compromis riscant, care poate pune în pericol viața dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic. Dacă totuși doriți să aveți doar un set pe care să îl folosiți tot anul, vă puteți orienta către niște anvelope all-season, chiar dacă nu sunt neapărat recomandate tocmai din cauza faptului că sunt anvelope care încearcă să îmbine valențele unui pneu de vară cu cele ale unui pneu dedicat pentru sezonul rece.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide