Este oficial: A fost închis Transfăgărășanul. Transalpina rămâne, de asemenea, închisă

Autor: Cristian Agatie 25 oct. 2021 Știri auto

Este oficial: Transfăgărășanul, șoseaua montană care leagă județul Argeș de județul Sibiu, a fost închis de luni, 25 octombrie. Măsura a fost anunțată de compania națională de drumuri CNAIR.

Intră în Galeria FOTO

După ce a amânat momentul închiderii DN7C între Piscu Negru și Bâlea Cascadă, pe data de 20 octombrie, CNAIR a luat decizia pentru data de 25 octombrie. Astfel, circulația va fi închisă de la kilometrul 104+000 (Piscu Negru) până la kilometrul 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă). Sectorul de drum închis circulației va fi semnalizat corespunzător.

Măsura a fost adoptată de Comisia de Revizuire Specială din cadrul CNAIR conform Normativului privind circulația rutieră pe drumurile montane, DN 7C şi DN 67C, care prevede oprirea circulației pe Transfăgărăşan, se menționează într-un comunicat al CNAIR.

Acest normativ reglementează unitar circulația rutieră pe DN 7C şi DN 67C în vederea asigurării viabilității acestora prin prisma condițiilor meteorologice, climatice, altitudinii la care sunt situate și a caracteristicilor tehnice ale acestor drumuri montane.

Este oficial: A fost închis Transfăgărășanul. De ce a fost amânată măsura

În perioada de iarnă, când condițiile meteorologice nu permit circulația rutieră în condiții de siguranță, aceasta este interzisă pe DN 7C – „Transfăgărăşan” între km 104+000 (Piscul Negru) și km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă). Prima ninsoare a căzut anul acesta pe Transfăgărășan la finalul lunii septembrie. Drumarii au intervenit atunci pentru a menține drumul practicabil.

Cealaltă șosea de mare altitudine – Transalpina (DN67C) – este deja închisă între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800). Aceeași comisie pomenită mai sus a decis că va rămâne închisă în continuare pentru toate categoriile de autovehicule. Măsura închiderii circulației rutiere pe acest sector a fost luată pentru siguranța participanților la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în această zonă – polei și zăpadă.

Anul trecut, atât Transalpina, cât și Transfăgărășanul au fost închise începând cu data de 20 octombrie. Anul acesta condițiile meteo au impus închiderea mai devreme a Transalpinei. În același timp, închiderea circulației pe Transfăgărășan a fost amânată, condițiile meteo fiind bune în ultima săptămână.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide