Facelift de 2012 pentru gama Aston Martin Vantage

Autor: Gabriel Grosoiu 20 feb. 2012 Știri auto

Nimeni nu s-a plâns vreodată de vreunul dintre versiunile de Aston Martin Vantage până acum, dar un facelift moderat pare greu de refuzat chiar şi pentru un coupe de lux. Britanicii au pregătit pentru familia Vantage un set de modificări tehnice foarte utile celor dornici de cât mai multă precizie la volan.

Estetic vorbind, maşina aduce modificări discrete, cum ar fi barele de protecţie şi pragurile rezervate până acum doar lui Vantage S. Sub caroserie, însă, viitorii clienţii ai versiunii V8 Vantage vor putea găsi elemente tipice celei echipate cu motorul V12, cum ar fi direcţia mai rapidă, frânele cu discuri ventilate, de 380 mm şi etriere cu şase pistoane, precum şi noile pneuri mai late.

Mai mult, maşina va fi dotată cu sistemul Hill Start Assist, ce va ajuta şoferul să pornească de pe loc în rampă, fără probleme. Aston Martin garantează că noul coupe va oferi o performanţă de frânare net superioară versiunilor anterioare. Noua transmisie automată Sportshift II, disponibilă ca opţiune, va folosi şapte rapoarte, pentru o exploatare cât mai bună a cuplului motor.

Vantage va beneficia standard de cutia automată, dar şi de noua evacuare sport .La interior, pasagerii se vor putea bucura de noul sistem de navigaţie Garmin, ce este acum disponibil în echiparea standard a maşinii, alături de sistemul Cruise Control şi conectivitatea Bluetooth. Singurul model ce a fost lăsată practic neatins este furiosul V12. Vantage-ul revizuit va ajunge pe piaţă în cel de-al patrulea semestru al acestui an.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide