Femeia pe care nu o poate impresiona nici un cadou de Valentine’s Day…

Autor: Oraan Mărculescu 14 feb. 2013 Știri auto

O cheamă Anita Kriszan şi, dacă numele vă pune pe gânduri, trebuie menţionat că e originară din Ungaria. Lucrează, însă, în Anglia, fiind agent de vânzări în cadrul dealershipului de lux Jack Barclay.

De fapt, doamna Anita este un super-agent de vânzări, fiind lăudată de preşedintele Bugatti drept un adevărat exemplu pentru orice agent de vânzări auto. Iar motivele sunt multe. Şi scumpe.

În 2012, doamna Anita Kriszan a vândut nu mai puţin de 11 exemplare Bugatti Veyron, cu o valoare totală de peste 15 milioane de euro! Iar anul 2013 a început cu tratativele privind vânzarea primului Veyron care foloseşte componente şi accesorii din aur.

Jobul acesteia nu este, însă, aşa de simplu cum s-ar crede. Anita Kriszan trebuie să călătorească peste tot în lume, se întâlneşte personal cu viitorii clienţi, îi consiliază şi le înţelege stilul de viaţă, în însoţeşte în turul fabricii şi se ocupă de toate detaliile tranzacţiei.

Ei bine, având în vedere toate aceste aspecte, e greu de crezut că doamna Anita poate primi vreun cadou de Valentine’s Day care să o mai impresioneze. Voi ce credeţi?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide