Ferrari a depășit toate așteptările: vânzările au atins un nou record anul trecut

Autor: Bogdan Bârliga 03 feb. 2023 Știri auto

Pandemia de Covid 19, criza compenentelor și războiul din Ucraina au afectat puternic industria auto, dar toate aceste aspecte nu au condus la probleme similare și în segmentul producătorilor premium.

Ferrari a raportat o creștere a venitului net de 13 procente și compania italiană susține că a vândut anul trecut cu 18,5% mai mult față de 2021.

Când banii nu sunt o problemă

Ferrari a raportat un profit net de 939 milioane de euro pentru anul trecut în creștere cu 13% față de cifrele înregistrate în 2021.

Din acest motiv producătorul celebrelor modele sport şi-a îmbunătăţit estimările pentru acest an și profitul operaţional este estimat de Ferrari între 2,13 și 2,18 miliarde de euro, în creştere faţă de cele 1,773 miliarde de euro înregistrate anul trecut.

Veniturile companiei din Maranello au crescut cu 19,3% până la suma de 5,095 miliarde de euro față de anul 2021 când Ferrari raporta 4,721 miliarde de euro.

Câte mașini a vândut Ferrari în 2022

Producătorul italian de autoturisme sport a reușit să livreze anul trecut 13.221 de unităţi stanbilind astfel un nou record pentru companie.

Vânzările au crescut cu 19 procente față de 2021 când Ferrari reușea să livreze 11.155 unități la nivel global.

După cum se arată în raportul publicat de compania italiană portofoliul de produse al Ferrari pentru anul 2022 a inclus nouă modele cu motoare pe combustie şi trei modele hibride, care au reprezentat 78% şi respectiv 22% din livrările totale.

Creșterea livrărilor pe parcursul anului a fost susținută de gamele Portofino M și SF90, dar Ferrari raportează cifre bune și pentru modelele 296 GTB și 812 Competizione.

Livrările Ferrari Monza SP1 și SP2 au fost mai mici în comparație cu anul precedent și s-au încheiat în primul trimestru din 2022, în timp ce primele unități Ferrari Daytona SP3 au început să fie livrate la finalul anului trecut.

Vânzările Ferrari au crescut și în România

Deși pare greu de crezut ținând cont de starea generală a economiei din România vânzările Ferrari pe piața locală au înregistrat anul trecut o creștere spectaculoasă.

Producătorul italian este cotat de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) cu 49 de unități vândute în România în 2022.

Practic Ferrari a reușit să obțină anul trecut o creștere a vânzărilor de 58,1% față de anul 2021 când pe piața locală au fost comercializate 31 de unități.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide