Fisker a publicat prima imagine cu interiorul viitorului model electric PEAR

Autor: Mihai Morcovescu 09 iun. 2022 Știri auto

Fisker continuă campania de promovare a viitorului SUV electric de serie PEAR, care va fi cel mai accesibil model al americanilor. Producătorul de vehicule cu emisii zero de peste Ocean a publicat o nouă imagine-teaser, care ne dezvăluie de această dată interiorul mașinii.

Viitorul Fisker PEAR va avea o cabină cu adevărat futuristă

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În urmă cu două săptămâni, CEO-ul companiei, Henrik Fisker, spunea într-o postare pe pagina sa de Instagram că PEAR va fi un model EV revoluționar. Mai mult decât atât, al dezvăluia că acesta va fi cel mai accesibil model din gamă, al cărui preț va fi sub 30.000 de dolari (cca. 28.000 de euro).

De această dată, fondatorul companiei a publicat pe aceeași rețea de socializare o imagine-teaser cu interiorul viitorului SUV cu emisii zero. Habitaclul are un design minimalist și pare să nu ofere clasicele butoane și comutatoare fizice. De asemenea, vor exista ecrane integrate, iar majoritatea funcțiilor vor fi controlate de un sistem de infotainment cu aspect plutitor.

În această fotografie se pot observa acoperișul panoramic din sticlă și parbrizul foarte curbat în partea de jos. În plus, se disting tapițeria în două culori, o serie de finisaje din lemn și de accente iluminate și lumina ambientală. Conform declarațiilor lui Henrik Fisker, modelul va oferi un spațiu de stocare nemaiîntâlnit până acum în acest segment.

Fisker PEAR va oferi o autonomie de peste 500 km

Cum spuneam, americanii nu au divulgat nici o informație referitoare la specificațiile tehnice ale lui PEAR. Se știe că sistemul de propulsie va avea unul sau două motoare electrice și, deci, mașina va avea tracțiune spate și integrală.

Mai știm că vor exista două versiuni de baterie. Varianta Hyper Range va oferi o autonomie de peste 500 de kilometri. Modelul va avea panouri solare, care vor ajuta la colectarea energiei solare necesară pentru reîncărcarea mașinii.

Fisker a primit deja peste 3.200 de rezervări pentru PEAR. Apropo de rezervări, peste 50.000 de clienți s-au înscris pentru noul Fisker Ocean. Acesta urmează să intre în producție pe 17 noiembrie.

Cu siguranță vom afla mai multe detalii în lunile următoare. Prototipurile PEAR vor începe procesul de testare la sfârșitul acestui an. Debutul comercial este programat pentru a doua jumătate a anului viitor, iar producția va demara în 2024 la fabrica din statul Ohio.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Henrik Fisker (@henrikfisker)

Sursa: Fisker

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Fisker


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide