Ford îşi vinde fabricile şi nu va mai produce autoturisme în Rusia

Autor: ProMotor 11 iun. 2019 Știri auto
Ford îşi vinde fabricile şi nu va mai produce autoturisme în Rusia

Ford a anunţat că intenţionează să-şi vândă fabricile din Rusia şi că anumite companii şi-au arătat interesul asupra lor, informează Reuters.

„Suntem deschişi la discuţii privind vânzarea către alte companii”, a declarat Steven Armstrong, preşedintele Consililui de administraţie Ford Europa.

Constructorul american a anunţat în luna martie că joint venture-ul din Rusia, Ford Sollers, va închide două unităţi de producţie şi o fabrică de motoare, părăsind piaţa locală a constructorilor de vehicule de pasageri.

Producţia de autoturisme Ford în Rusia va înceta până la sfârşitul lunii iunie, după ce se va produce închiderea fabricilor din Naberezhnye Chelny şi Vsevolozhsk, dar şi a unităţii de motoare de la Elabug.

La uzina din Naberezhnye Chelny se fabrica Ford Fiesta şi EcoSport, iar la unitatea din Vsevolozhsk se construiau modele Focus şi Mondeo.

Singura unitate de producţie Ford care va rămâne deschisă este fabrica din Elabug, care produce vehicule comerciale uşoare Transit.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide