FOTO-VIDEO – Lamborghini încearcă să reproducă reţeta de succes adoptată de Porsche

Autor: Marius Vișan 25 aug. 2016 Știri auto

 


După lansarea unui nou SUV cei de la Lamborghini anticipează ca până în 2019 să aibă o creştere de cel puţin două ori a producţiei, la 7.000 de vehicule pe an, scrie Reuters. Chiar dacă vor lansa un nou model, italienii se vor concentra în continuare pe fabricarea de automobile sport de lux, a declarat directorul general Stefano Domenicali.

Domenicali a mai spus că intenţionează să limiteze producţia anuală de supercaruri la 3.500. În privinţa SUV-urilor, el anticipează că producţia va fi cel puţin la fel de ridicată, în funcţie de cerere. Constructorul italian este deţinut de Volkswagen Group prin intermediul diviziei Audi.

GALERIE FOTO

Noul SUV va apărea pe piaţă în 2018 şi va avea un preţ de pornire de 200.000 de dolari (aproximativ 177.108 de euro).  

În 2015 Lamborghini a vândut un număr record de 3.245 de vehicule în întreaga lume, dintre care aproape 1.000 în SUA.

Lansarea unui Lamborghini hibrid s-ar putea face până în 2020, iar apoi noutăţile ar putea continua cu lansarea unui vehicul cu emisii zero.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide