Furtul de maşini e depăşit. Un român a vrut să fure un avion

Autor: Mediafax 26 apr. 2018 Știri auto
Furtul de maşini e depăşit. Un român a vrut să fure un avion

Prefectul Sibiului, Adela Muntean, a cerut, miercuri, măsuri sporite de pază pe Aeroportul Internaţional Sibiu, după ce a aflat că un bărbat şi un copil au sărit gardul şi au ajuns în zona parcării, unde au fost prinşi încercând să fure o maşină. Cei doi au spus că iniţial au vrut să fure un avion.

Prefectul Sibiului a cerut, miercuri, în şedinţa de Colegiu Prefectural, măsuri sporite de pază, după ce un bărbat de 34 de ani şi un copil au sărit gardul, la sfârşitul lunii martie, şi au fost prinşi când încercau să fure o maşină de la Aeroportul Internaţional Sibiu.

Ulterior, surse din cadrul anchetei au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că iniţial, cei doi au încercat să fure o vehicul de la Registrul Auto Român, pentru a ajunge în Germania, însă toate maşinile erau încuiate. În drum spre oraş, ei au văzut cum ateriza un avion al NATO pe pista Aeroportului Sibiu şi aşa le-ar fi venit ideea de a fura un avion, sărind gardul spre pistă.

Pentru că nu au putut ajunge până pe pistă, cei doi s-au îndreptat spre parcarea aeroportuară, unde au fost prinşi când încercau să fure o maşină.

Aceleaşi surse au precizat că persoana adultă va fi expertizată pentru a se stabili dacă a avut discernământ.

”Imediat după eveniment persoanele au fost preluate de organele competente şi a fost demarată procedura de cercetare penală. Evenimentul nu a generat disfuncţionalităţi operaţionale cu impact asupra desfăşurării activităţii aeroportuare”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Aeroportului Internaţional Sibiu.

Incidentul a fost raportat şi Autoritatăţii Aeronautice Civile Române.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide