Grupul Renault își va reorganiza activitatea. Ce se întâmplă cu Dacia?

Autor: Elena Luchian 04 sept. 2020 Știri auto

Grupul Renault își va reorganiza activitatea. Este anunțul făcut chiar de CEO-ul Luca de Meo. Concernul auto se va concentra pe doar patru brand-uri. Dacia se află printre ele.

GALERIE FOTO

Grupul Renault visează simplificarea activității în cadrul structurii. Renault, Dacia, Apline și serviciile noi de mobilitate vor fi cele patru unități de business, în jurul cărora va gravita organizația. Fiecare dintre cele patru vor fi organizații independente, pentru a-și consolida identitatea de brand.

„Compania trebuie să își schimbe ‘modulul de joc’ și să facă trecerea volum la valoare şi profitabilitate. Organizarea în jurul a patru mărci puternice va permite lucrul într-un mod mai simplu, orientat mai mult către pieţe şi spre consumatori, în căutarea celui mai bun rezultat posibil. Acest lucru este vitall pentru revenirea grupului”, a declarat noul director general al Grupului Renault, Luca de Meo.

Este însă contradictorie declarația italianului potrivit căreia “Brand-ul Renault   trebuie să se delimiteze de autoturismele mici și ieftine”, modele în care Dacia s-a specializat, dominând segmentele respective cu Sandero și Duster.

De Meo este și cel care va coordona reorganizarea și strategia noilor unități de business, fiind secondat de către Denis Le Vot pentru Dacia, director al diviziei de Regiuni, Vânzări și Marketing pentru Dacia, Cyril Abiteboul, director general Renault Sport Racing, care va superviza activitatea Alpine, şi de Clotilde Delbos, care este directorul financiar al grupului și care se va ocupa de serviciile de mobilitate.

Dacia, relansată sub tutela Grupului Renault

Grupul Renault, sub umbrela căreia se află Dacia din anul 1999, a vândut 3,8 milioane de vehicule anul trecut.

Brand-ul Dacia s-a relansat odată cu venirea pe lume a sedanului Logan, în anul 2004. Au urmat hatchback-ul subcompact Sandero, venit pe lume în 2007, și primul SUV din istoria Dacia, Duster, în 2010. De anul viitor, va intra în portofoliul companiei și primul model electric, care va avea la bază conceptual Dacia Spring.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide