Un șofer i-a împrumutat un vehicul cu remorcă unei cunoștințe. Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale

Autor: ProMotor 23 iun. 2021 Știri auto
Un șofer i-a împrumutat un vehicul cu remorcă unei cunoștințe. Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea dreptul.

Cercetările se efectuează și în privința proprietarului ansamblului rutier respectiv, pentru încredințarea acestuia pentru a fi condus pe drumurile publice.

În data de 22 iunie poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii de frontieră Băleni, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu de vehicule, format dintr-un autoturism și o remorcă, condus de un bărbat în vârstă de 23 de ani, din județul Galați.

Prins la volan, fără permis valabil pentru categoria din care făcea parte vehiculul

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule respectiv.

Cu privire la cele constatate, proprietarul ansamblului rutier în cauză, a declarat că i l-a încredințat lui D.M. să-l conducă, cunoscând faptul că acesta nu are drept de conducere.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.

Ce spune legea în privința celor care sunt prinși că șofează fără permis?

Indiferent de autovehiculul condus, dacă cel de la volan nu posedă permis de conducere, acesta va primi pedeapsa de închisoare cu executare sau suspendare. De asemenea, dacă autovehiculul condus nu se încadrează în categoria pentru care șoferul are permis, este tot o infracțiune și se pedepsește că atare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Poltiția Rutiera



Comentarii
Inchide