Imagini și informații despre BMW i7 / noua generație Seria 7

Autor: Cristian Gubandru acum 10 luni Știri auto

BMW Seria 7 a ajuns la cea de-a șaptea generație și a primit o versiunea electrică denumită BMW i7. Sedanul electric este echipat cu Theatre Screen, care se extinde din plafon şi înlocuieşte ecranele clasice din spătarele scaunelor. Acest ecran panoramic are o rezoluție 8K și diagonală de 31 de inch.

Theatre Screen a fost prezentat în cadrul CES 2022 din Las Vegas. Acesta va putea fi folosit de pasagerii din spate pentru a viziona filme sau pentru a asculta muzică. Acest lucru va fi posibil datorită colaborării dintre BMW Group și Amazon.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Noul BMW Seria 7 este oferit la nivel mondial exclusiv într-o variantă de caroserie cu ampatament lung, care maximizează spaţiul în compartimentul din spate. Lansarea pe piaţa mondială a noului BMW Seria 7 începe în noiembrie 2022.

Modelul va fi construit la uzina BMW Group din Dingolfing. Aici, variantele de model alimentate de un sistem de propulsie electric, motor termic sau sistem plug-in hybrid ies de pe o singură linie de asamblare. Motoarele electrice şi bateriile de înaltă tensiune pentru BMW i7 sunt produse tot la Dingolfing.

Design exterior

Noul BMW Seria 7 este echipat standard cu faruri LED adaptive, inclusiv faza lungă cu funcţie matrix şi asistentul de fază lungă BMW Selective Beam cu efect antiorbire. Opţional sunt disponibile farurile din cristal BMW Iconic Glow.

BMW i7 foloseşte accente în BMW i Blue, în timp ce elementele de design incluse în pachetul M Sport opţional radiază dinamica tipică mărcii. De asemenea este disponibil şi pachetul M Sport Pro. Modelele BMW M bazate pe noul BMW Seria 7 vor fi lansate în cursul anului 2023. Un pachet M Performance poate fi comandat ca opţiune pentru aceste modele.

Pentru culoarea caroseriei noului BMW Seria 7 pot fi comandate o nuanţă non-metalizată şi nouă nuanţe metalizate. Patru culori BMW Individual, cu finisaje speciale BMW Individual urmează să completeze gama într-o etapă ulterioară. O premieră la spectrul de culori disponibile din fabrică pentru toate variantele de model este un finisaj BMW Individual în două tonuri.

Cockpitul noului BMW Seria 7 are un număr semnificativ mai mic de butoane, comutatoare şi comenzi decât predecesorul său. Ecranul central curbat BMW este un grup de ecrane digitale cu un afişaj de informaţii de 12,3 ţoli (31,24 cm) în spatele volanului şi un display central cu diagonală a ecranului de 14,9 ţoli (37,85 cm).

Volanul şi selectorul de viteze de pe consola centrală au de asemenea un nou design.

BMW i7 pentru Europa

În Europa, noul BMW Seria 7 va fi lansat exclusiv sub forma variantei electrice BMW i7 xDrive60.

i7 xDrive60 este alimentat de două motoare electrice care dezvoltă împreună o putere de 400 kW/544 CP şi se mândreşte cu o serie de inovaţii care îi măresc autonomia la 590-625 de kilometri în ciclul WLTP.

În SUA, China şi alte regiuni de vânzări selectate, două modele cu motor pe benzină şi tehnologie mild-hybrid 48V vor fi oferite, de asemenea, de la lansarea pe piaţă. Aici, vârful de gamă va fi BMW 760i xDrive, cu noul său motor V8 de 400 kW/544 CP.

Un motor diesel, cu şase cilindri în linie, care dezvoltă 220 kW/300 CP la BMW 740d xDrive va fi adăugat portofoliului de sisteme de propulsie din Europa în primăvara anului 2023.

Se aşteaptă ca variante plug-in hybrid ale noului BMW Seria 7 să se alăture portofoliului pe un număr mare de pieţe la începutul anului 2023.

La fel ca BMW i7, acestea dispun de tehnologia BMW eDrive de a cincea generaţie, care permite o creştere a autonomiei electrice la peste 80 de kilometri în ciclul WLTP.

Alte variante ale variantei electrice BMW i7 vor fi introduse într-o etapă ulterioară. Acestea vor include viitorul vârf de gamă, BMW i7 M70 xDrive, care dezvoltă 485 kW/660 CP. (Datele de putere şi consum de energie pentru BMW i7 M70 xDrive sunt valori estimate bazate pe stadiul actual de dezvoltare a maşinii şi includ boostul temporar.)

Tehnologii

Tehnologia şasiului noului BMW Seria 7 include o serie de inovaţii. Au fost aduse îmbunătăţiri detaliate atât la suspensia pneumatică pe ambele punţi care este disponibilă standard, cât şi la Direcţia Activă Integral oferită opţional.

Funcţia de stabilizare activă a ruliului, inclusă ca parte a opţiunii Executive Drive Pro, utilizează acum un motor electric de 48 V. Pe lângă reducerea mişcărilor de ruliu cauzate de denivelările drumului pe o parte a maşinii, noua sa funcţie Active Roll Comfort ajustează activ şi garda la sol a caroseriei pe partea corespunzătoare a automobilului.

Sistemul de control al patinării roţilor ARB asigură că intervenţiile corective sunt efectuate şi mai rapid şi mai precis în situaţiile de condus solicitante. Cea mai recentă generaţie a sistemului de frânare integrat funcţionează acum cu o precizie şi mai mare, contribuind la asigurarea unei manevrabilităţi sigure şi a aşa-numitului control cu o pedală de fiecare dată când conducătorul frânează.

Sursa: BMW

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: BMW


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide