În cât timp primești acasă amenda de radar? Cum poți scăpa de plata sancțiunii

Autor: Radu Țuțulan 13 oct. 2023 Știri auto

Cei care au circulat cu viteză prea mare, pot primi amenda de radar acasă. Iată în cât timp este această sancțiune transmisă și cum poți scăpa de plata ei, cel puțin temporar.

Depășirea cu mai mult de 10 km/h a vitezei maxime stabilite pentru un tronson de drum se sancționează cu amendă.

Cei care încalcă viteza limită cu peste 50 km/h, se aleg, pe lângă amendă, și cu suspendarea permisului de conducere.

În general, aceste sancțiuni se aplică pe loc, de polițiștii de la rutieră. Dar, sunt cazuri când șoferii primesc acasă amenda.

În cât timp primești acasă amenda de radar?

În cazul în care polițiștii nu sancționează pe loc șoferul, procedura este puțin mai complexă.

Ofițerii trebuie să analizeze imaginile video, să identifice numărul de înmatriculare în baza de date și să trimită proprietarului vehiculului o notificare. Prin această scrisoare, îl înștiințează pe posesorul mașinii cu privire la data și localitatea în care mașina sa a fost înregistrată de aparatul radar că a depășit viteza limită.

Apoi, proprietarul este obligat să transmită poliției cine conducea mașina în acel moment.

Odată ce autoritățile au stabilit cine era la volanul mașinii, vor emite pe numele respectivei persoane o citație. Sau vor întocmi direct amenda și o vor transmite prin poștă.

În general, amenda de radar o poți primi acasă în cel mult 6 luni de la data la care ai fost înregistrat că ai depășit viteza.

Cum poți scăpa de amendă

Sunt situații în care șoferii sunt convinși că nu au încălcat legea. Iar când primesc amenda prin poștă, au posibilitatea de a contesta în instanță sancțiunea.

Astfel, cel puțin temporar, conducătorii auto scapă de plata amenzii. Iar dacă judecătorii constată că șoferul are dreptate, atunci procesul verbal de constatare a contravenției sau infracțiunii va fi anulat.

O altă variantă de a scăpa de amendă este prin prescrierea acesteia.

Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept”, se precizează în Art 215 din codul de procedură fiscală.

Această situație se poate aplica doar dacă statul nu deschide, în termen de 5 ani, procedură de executare silită a amenzii. Sau dacă pe numele șoferului nu există niciun bun care să poată fi executat silit.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide