Încă un producător auto acuzat în SUA că a utilizat un soft de manipulare a emisiilor poluante

Autor: Mediafax 12 ian. 2017 Știri auto
Încă un producător auto acuzat în SUA că a utilizat un soft de manipulare a emisiilor poluante

Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) din Statele Unite acuză grupul auto Fiat Chrysler de utilizarea unui soft care a permis emisii poluante excesive, afirmă surse citate de agenţiile Associated Press şi Reuters.

Conform surselor citate, un soft pentru manipularea emisiilor poluante a fost montat la motoare diesel ale vehiculelor Fiat Chrysler vândute în Statele Unite începând cu anul 2014. Problema ar fi fost depistată la 100.000 de camioane şi autoturisme de teren vândute în Statele Unite.

Conform Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului (EPA), compania Fiat Chrysler Automobiles N.V. a instalat ilegal un soft care permite depăşirea limitelor emisiilor poluante arătând însă parametri normali.

Până la ora difuzării acestei ştiri, grupul Fiat Chrysler nu a făcut niciun comentariu, dar acţiunile companiei au scăzut cu 9% la bursele din SUA.

Sursă: Mediafax.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide