Inginerii de la RAR au făcut ITP-ul unei mașini de 3,5 mil. de euro

Autor: Marius Vișan 23 iun. 2023 Știri auto

„Festival” de mașini istorice la RAR Bacău! Săptămâna aceasta mai multe mașini clasice au fost omologate, unele dintre ele urmând să fie expuse la Concursul de Eleganță Sinaia 2023 care va avea loc pe 24 iunie.

„Atenție, imagini cu puternic impact emoțional! Când colegii de la RAR Bacău ne-au spus că vor merge să efectueze ITP pentru mașinile clasice dintr-o colecție nu am știut la ce să ne așteptăm, dar după ce am primit fotografiile ne-am gândit că asemenea #RARități trebuie să vă fie prezentate”, scrie pe pagina de Facebook Registrul Auto Român Oficial.

Cea mai interesantă mașină care a primit omologare: Mercedes-Benz Type 290 W18 (1937)

„De departe, piesa centrală a colecției este un Mercedes-Benz Type 290 W18 din anul 1937. Mașina a fost recondiționată complet la Kienle Automobiltechnik în Germania și este estimată, conform proprietarului, la 3,5 milioane E. Probabil acesta este și motivul pentru care colecționarul a venit personal la volanul mașinii pentru a o aduce la ITP. Autovehiculul va putea fi admirat în acest weekend la Concursul de eleganță Sinaia 2023.

Desigur, nu pot fi ignorate nici modelele produse de Jaguar, Porsche sau FIAT.  În cazul vehiculelor istorice, legislația prevede posibilitatea ca inspecția tehnică să se efectueze într-o reprezentanță RAR sau într-o stație ITP autorizată, de către un inginer al Registrului Auto Român”, se arată în postarea apărută pe Facebook.

Intră în GALERIA FOTO

Concursul de Eleganță de la Sinaia – Un adevărat muzeu în mișcare

Este cel mai important eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat vehiculelor de epocă. Acesta are loc pe 24 iunie 2023 la Castelul Peleș. Este un adevărat muzeu în mișcare dedicat culturii automobilului și motociclismului, cu 42 de participanți şi 42 de povești foarte valoroase, cu participanți şi invitaţi internaţionali de marcă. Sinaia merge şi dincolo de lumea roţilor cu motor, cu o serie de proiecte care completează experiența de sâmbătă la Castelul Peleş.

Concursul de Eleganţă Sinaia este un spaţiu dedicat în primul rând poveştilor. Dincolo de prezentarea pe covorul roşu de la Castelul Peleş, programată să înceapă la ora 12.00, pasionaţii şi cei dornici de noi descoperiri se pot alătura mai multor tururi ad hoc organizate de jurnaliştii auto care sunt prezenţi la eveniment.

Alături de aceştia, Alexandru Şeremet, cel care face şi prezentarea maşinilor la Peleş, va avea două tururi ghidate cu începere de la Castelul Peleş la ora 10:00 şi la 15 minute de la terminarea prezentării oficiale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Registrul Auto Român Oficial


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide