Înmatriculările de mașini noi au crescut în luna ianuarie cu peste 30%

Autor: Adrian Somai 07 feb. 2023 Știri auto

Anul a început cum nu se putea mai bine pentru piața auto din țara noastră, numărul mașinilor înmatriculate în prima lună a anului crescând cu aproape o treime în raport cu aceeași perioadă a anului precedent. În același timp, numărul mașinilor la mâna a doua înmatriculate în luna ianuarie a anului curent a scăzut cu 4.5% față de aceeași lună a anului anterior.

Potrivit cifrelor publicate de ACAROM, românii au înmatriculat în prima lună a anului un număr de 16.206 vehicule, cifră în creștere cu 27% în raport cu prima lună a anului 2022. În cazul autoturismelor, creșterea este și mai importantă, de 31.37%, cifra unităților înmatriculate ajungând la 12.266. Și segmentul vehiculelor comerciale a crescut cu 21%, ajungând la o cifră de 1.110 unități înmatriculate.

Dacia, cea mai înmatriculată marcă în luna ianuarie

Așa cum era de așteptat, Dacia a fost cea mai vândută marcă în România și în prima lună a acestui an, constructorul român cu sediul la Mioveni raportând o cifră de 4.574 de unități vândute. În aceste condiții, vorbim despre o creștere cu mai bine de 65% față de aceeași lună a anului trecut, potrivit Profit.ro. Locul secund este ocupat de Renault, care a vândut în prima lună a anului curent un număr de 1.223 de unități. Practic, francezii au reușit aproape să își dubleze vânzările înregistrate în luna ianuarie 2022.

Topul celor mai înmatriculate mărci continuă cu Hyundai și Toyota, constructorii care au dominat în 2022 piața auto din țara noastră. Hyundai a raportat în luna ianuarie un număr de 765 de autoturisme vândute, în scădere cu 21.6%. La rândul lor, cei de la Toyota au vândut tot 765 de unități în luna ianurie, în creștere cu 28 de procente în raport cu luna similară a anului 2022. Clasamentul continuă cu Volkswagen și Skoda, care au raportat 626, respectiv 578 de autoturisme înmatriculate.

Dacia Logan a fost cel mai bine vândut autoturism în luna ianurie, cu 1.499 de unități. Mai departe, clasamentul continuă cu Duster, SUV-ul fiind vândut în 1.076 exemplare. În cele din urmă, podiumul este încheiat de Sandero, care a fost comercializat în 1.060 de unități.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide