Cum arată IRUM TAG, noul tractor produs în România?

Autor: ProMotor 14 iun. 2020 Știri auto

IRUM TAG este tractorul care se construiește în România. Producătorul cu sediul la Reghin a anunțat lansarea a trei modele noi cu această denumire, toate trei realizate în plină pandemie de coronavirus.

GALERIE FOTO

Trei modele noi a prezentat IRUM TAG, scrie site-ul cargo-bus.ro. Este vorba despre IRUM TAG 3100, un tractor cu motor de 30 de cai putere, 5025 C – 5025 CH cu 47 de cai putere și 6225 – 6225 CH cu 60 de cai putere. Acestea sunt dedicate fermelor de familie.

Noile tractoare sunt puse în mișcare de motoare stadiul V de poluare și vor putea fi comandate opțional cu o transmisie automatizată Power Shift, care le va face mult mai simplu de manevrat. Acestea pot fi echipate cu o gamă largă de accesorii, ceea ce le face utilizabile în solarii, pomicultură, viticultură, dar și pe câmp, în activități de cosit, greblat și altele, explică directorul general Mircea Oltean.

“În această perioadă, să spunem de linişte, noi am lucrat, nu am fost presaţi de multe comenzi şi atunci am dezvoltat aceste tractoare”, susține Mircea Oltean.

IRUM construiește tractoare de aproape 70 de ani

IRUM a reluat producția de tractoare în România după o pauză de 15 ani, lansând, anul trecut, modelul TAGRO. Tractorul agricol românesc a fost proiectat în cadrul primului centru de cercetare-dezvoltare pentru utilaje agricole și forestiere din România, iFOR, care a fost inaugurat în septembrie 2015 la IRUM. Valoarea investiției a fost de 12 milioane de lei.

Bazele IRUM Reghin au fost puse în urmă cu 67 de ani. Funcționând inițial ca și companie de stat, IRUM a devenit, în 1999, societate cu capital complet privat, odată cu preluarea sa de către Maviprod. În 2010 a început o nouă eră în istoria companiei: primele tractoare agricole au ieșit de pe noua linie de asamblare, având la bază tehnologia dezvoltată în Belarus și experiența IRUM.

Peste 500 de oameni lucrează în centrul de producție de la Reghin.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide