Japonezii au construit o mașină futuristă complet autonomă folosind materiale sustenabile

Autor: Mihai Morcovescu 26 aug. 2022 Știri auto

Compania japoneză Asahi Kasei, lider pe piața asiatică în chimia materialelor, și-a prezentat propriul concept de mașină autonomă. Acesta poartă denumirea de AKXY2, este descris ca o sufragerie futuristă și sustenabilă pe roți și este fabricată în întregime din plastic reciclat.

Vehiculul cu emisii zero marchează 100 de ani de existență a companiei nipone. Aceasta este specializată în producția de materiale chimice pentru diverse domenii, între care și industria auto.

Japonezii spun despre conceptul lor că a fost creat pentru reimagina „modul în care valorile pentru sustenabilitate, satisfacția și societatea pot influența nevoile mobilității din viitor pe drumul către automatizare și electrificare”.

Asahi Kasei a folosit plastic reciclat și țesături antimicrobiene

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Principala caracteristică de design a conceptului AKXY2 îl reprezintă lipsa materialelor tradiționale folosite de obicei în industria auto. Cu excepția câtorva elemente din oțel și aluminiu, în rest vehiculul japonez a fost fabricat din materiale sustenabile.

Astfel, caroseria prototipului este formată din două secțiuni. Partea superioară este reprezentată de un acoperiș retractabil fabricat din plastic reciclat, care imită sticlă. Acesta servește pe post de plafon panoramic și acționează pe verticală.

Partea inferioară a mașinii prezintă un design futurist și dispune de o portieră care se rabatează în jos pentru a permite accesul în habitaclu. În același timp, atrag atenția luminile LED față/spate foarte subțiri și jantele cu capace aerodinamice. Acestea din urmă prezintă inserții transparente și sunt îmbrăcate cu anvelope S-SBR, care sunt fabricate din butadienă pe bază bio și care au rezistență foarte redusă la rulare.

În cabină se remarcă lipsa volanului, a pedalelor și a schimbătorului de viteze. Asta înseamnă că avem de-a face cu un concept electric complet autonom. Tapițereia celor două scaune individuale este realizată dintr-un material 3D realizat din PET și din PTT parțial pe bază de bio. De asemenea, au mai fost folosite materiale din microfibră, o masă mică din lemn și un display minimalist pentru informații.

Caracteristicile tehnologice merg dincolo de sistemul de conducere. Astfel, conceptul AKXY2 a fost echipat cu portofoliul de produse Healthy Car al companiei Asahi Kasei. Acesta conține, între altele, țesături antimicrobiene și un senzor de CO2 care are rolul de a asigura o calitate optimă a aerului. În plus, materialele textile din interior sunt sustenabile, semi-transparente și chiar iluminate.

Conceptul AKXY2 va fi prezentat publicului în cadrul „K-Show”, care se va desfășura în luna octombrie, la Düsseldorf.

Sursa: Motor1

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Asahi Kasei


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide