Țara care va interzice vânzarea de mașini pe benzină. Se va întâmpla mai repede decât ne așteptam

Autor: ProMotor 30 dec. 2020 Știri auto
Țara care va interzice vânzarea de mașini pe benzină. Se va întâmpla mai repede decât ne așteptam

Japonia își propune ca în următorii 15 ani să interzică vânzarea de automobile noi echipate cu motoare pe benzină. Inițiativa Guvernului de la Tokyo face parte dintr-un plan prin care statul nipon vrea să ajungă la emisii zero de carbon.

Planul prevede stimularea vânzării de vehicule electrice, hibride şi vehicule cu celule de combustibil, până în jurul anului 2035. Pentru a încuraja răspândirea automobilelor electrice, Japonia va lua măsuri pentru reducerea la mai puțin de jumătate a costului bateriilor pentru vehicule până în 2030.

Ce este „Strategia verde”?

„Strategia verde” pentru stimularea creşterii economiei nipone vizează industria hidrogenului şi sectorul auto, în vederea îndeplinirea angajamentului din octombrie al premierului Yoshihide Suga ce prevede că Japonia va atinge un nivel net al emisiilor de dioxid de carbon egal cu zero până în anul 2050, scrie Digi24.ro.

Investiţiile verzi sunt prioritare în cadrul strategiei guvernului de a sprijini redresarea economiei, afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), şi de a armoniza obiectivele climatice ale ţării cu cele ale Uniunii Europene, Chinei şi altor economii.

„Guvernul şi-a stabilit ţinte ambiţioase, Japonia va avea o amprentă de carbon neutră în 2050. Clarificarea obiectivelor şi direcţia politică către strategia verde vor stimula companiile să investească în tehnologiile viitorului”, a apreciat Yukari Takamura, profesor la Universitatea din Tokyo.

Executivul nipon va acorda firmelor subvenţii şi alte tipuri de sprijin financiar pentru stimularea investiţiilor în tehnologia verde.

Cele mai vândute mașini electrice în funcție de țară?

Potrivit raportului Uswitch, Nissan este al doilea producător, cu vânzări fruntașe în 9 țări, toate grație modelului Leaf.

Alți producători au mai multe modele electrice în portofoliu, astfel că la nivel de model dominația nu este la fel de autoritară. Spre exemplu, Renault este brandul dominant în 7 țări, dar Zoe este mașina cea mai vândută în șase țări. Popularul model electric al producătorului francez este preferat de clienții din sudul Europei, din Spania până în Turcia.

De asemenea, marca Volkswagen domină clasamentele din cinci țări, dar modelul lor e-Golf este lider de vânzări în doar trei țări.  În România, unde Tesla nu are oficial o reprezentanță și nici rețea de service, cea mai populară mașină electrică este Renault Zoe.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide