Test drive Renault Zoe: O electrică pe care te poți baza

Autor: Cristian Agatie 14 aug. 2020 TESTE AUTO

Renault ZOE este unul dintre cele mai populare modele electrice vândute în Europa, dar și în România. Anul trecut, citadina cu propulsie electrică a beneficiat de un upgrade consistent, primind un design mai atractiv, baterie mai mare și tehnologii moderne de asistare a conducerii. Un prilej binevenit pentru un test drive cu noul Renault ZOE, în versiunea Z.E.50, cu baterie de 52 kWh și motor de 136 CP.

Intră în Galeria FOTO

Mașinile electrice nu mai sunt demult o prezență exotică pe șoselele din România. Cifrele de vânzări din ultimele luni indică o adoptare rapidă a noilor tehnologii, mai ales că stimulentele oferite prin programul Rabla Plus sunt destul de ispititoare. În aceste condiții, mobilitatea electrică a câștigat din ce în ce mai mulți adepți. Unul dintre veteranii mașinilor electrice este Renault ZOE, lansat pe piață în urmă cu opt ani. Simpatica citadină a evoluat enorm de la motorul de 90 CP și bateria de 22 kWh cu care a pornit la drum în 2012, care îi asigurau o autonomie de cel mult 200 km.

În cea mai nouă versiune, lansată pe piața la începutul acestui an, Renault ZOE dispune de un motor de 136 CP și o baterie de 55 kWh (52 kWh capacitate utilă), cu care poate parcurge peste 350 de kilometri fără a face eforturi deosebite de economisire. Fișa tehnică promite 395 km în ciclul WLTP și presupunem că este o valoare ușor de atins dacă se rulează preponderent în oraș, într-un regim economic.

Test drive Renault Zoe: Care sunt punctele forte ale noului model?

În afară de sistemul de propulsie mai capabil, noul ZOE aduce un design actualizat, dar într-o manieră conservatoare, o calitate a interiorului mult mai bună, dar și tehnologii moderne care să mențină atractivitatea lui ZOE într-un segment din ce în ce mai aglomerat. În plus, sistemul de încărcare suportă acum stațiile rapide de curent continuu, ceea ce scurtează semnificativ timpul petrecut la punctul de încărcare.

Schimbările la exterior sunt cosmetice, fiind vorba de accente de design subtile. Interiorul este însă radical schimbat față de generația anterioară. Este normal, designul interior al Renault a făcut un uriaș pas înainte în timpul carierei lui ZOE, iar acest lucru este reflectat fidel de cea mai recentă versiune a lui ZOE. Comenzile și planșa de bord sunt familiare, fiind asemănătoare cu ceea ce vedem pe noile Clio și Captur.

Cât costă Renault ZOE?

Calitatea materialelor este semnificativ îmbunătățită, în timp ce sistemul multimedia modern este disponibil încă de la echiparea de bază Life. Desigur, pentru a beneficia de motorul de 100 kW și bateria de 52 kWh, trebuie aleasă echipare de mijloc Zen, care are un preț de pornire de 32.250 de euro și aduce deja la bord toate sisteme de asistare a conducerii, mai puțin asistentul de unghi mort.

Pentru testul nostru am avut la dispoziție versiunea de echipare Intens, care este cu 1.000 de euro mai scumpă decât Zen, dar oferă suplimentar mai multe dotări de confort, precum și un design condimentat cu elemente mai atractive. Mai adăugați 3.250 de euro pentru echipamente suplimentare, precum interiorul din piele ecologică, sistemul de încărcare rapidă DC50 și sistemul multimedia cu ecran de 9,3 inchi și ajungeți la o valoare respectabilă, de 36.500 de euro. De aici, deducem prima oferită prin programul Rabla Plus și avem o mașină electrică bogat echipată pentru aproximativ 27.000 de euro. Nu este cea mai ieftină, dar sigur este printre cele mai atractive.

Cum se conduce un model electric popular?

Agilitatea lui ZOE este impresionantă în oraș. Sprinturile asigurate de motorul de 100 kW sunt cu adevărat fulminante, chiar și pentru cei obișnuiți cu motoare mai puternice. Iar faptul că dezvoltarea puterii se face instantaneu, fără zgomotul motorului turat, poate fi considerat o calitate pentru ZOE. Un fel de ninja al junglei urbane.

Valoarea accelerației de la 0 la 100 km/h este de 9,5 secunde și nu pare impresionantă, dar vă asigurăm că la finalul celor 9,5 secunde toate celelalte mașini plecate din același punct vor fi niște puncte nesemnificative în oglinda retrovizoare. Sigur, ZOE nu poate ține pasul la viteze mai mari, dar se descurcă onorabil chiar și pe autostradă. Viteza maximă este de 140 km/h și va ajunge acolo mai rapid decât v-ați aștepta, dar impactul asupra bateriei va fi unul considerabil în acest caz.

Chiar dacă ZOE pleacă de pe loc ca din pușcă, este departe de putea fi considerat un model sportiv, reglajul trenului de rulare fiind unul care favorizează confortul. Trecerea peste denivelări se face elastic, fără zgomote sau vibrații neplăcute. Reversul medaliei este că abordarea virajelor trebuie făcută mai bătrânește. Centrul de greutate jos asigurat de bateriile din podea ți asigură lui ZOE stabilitate, dar masa proprie de peste 1,5 tone nu îl ajută foarte mult la un stil de conducere sportiv. Nu că ar fi conceput pentru așa ceva. Reglajul direcției este unul mai degrabă moale, cu un feedback subțire, care ușurează manevrele în spații înguste, nu abordarea în forță a virajelor.

Test drive Renault ZOE: Date tehnice

Model testat: Reanult ZOE R135 Z.E. 50 Intens
Prețul versiunii testate – 33.250 euro(TVA inclus)
Sistem de propulsie: electric
Baterie: Li-Ion 52 kWh
Putere maximă kw (CP) – 100 (136)
Cuplu maxim Nm – 245
Viteza maxima km/h – 140
Accelerație 0-50 km/h s – 3,6
Accelerație 0-80 km/h s – 7,1
Accelerație 0-100 km/h s – 9,5
Consum mixt (WLTP) kWh/100 km – 17,3 – 17,9
Tracțiune – față
Cutie viteze – Automată 1+1
Lungime mm – 4.084
Lățime mm – 1.730
Înălțime mm – 1.562
Ampatament mm – 2.588
Volum portbagaj litri – 338
Masă proprie kg – 1.502

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide