Kia a lansat oficial noul EV3, un model electric compact pe care vrea să îl vândă cu un preț accesibil – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 23 mai 2024 Știri auto

Kia a lansat oficial noul său model electric compact. Coreenii vor să se impună cu în segmentul C și promit o mașină cu un preț accesibil.

În urmă cu doar două săptămâni am văzut primele imagini teaser cu cel mai nou model al coreenilor: electricul EV3. Acum, producătorul coreean a prezentat oficial noul model, care preia foarte multe elemente de design de la conceptul prezentat la finalul anului trecut.

Noua Kia EV3 folosește filosofia de design „Opposites United”, astfel că suprafețele rotunjite se îmbină cu liniile drepte. După cum putem observa, designul noului model este extrem de similar cu ceea ce am văzut pe conceptul ce l-a prefigurat. Partea frontală este clar inspirată de EV9, înglobând faruri full LED și lumini de zi alungite.

Kia a mizat pe o siluetă verticală pentru a maximiza spațiul interior al mașinii. Cu toate că măsoară doar 4,3 metri în lungime, ampatamentul lui EV3 este comparabil cu ceea ce vedem pe un SUV precum Kia Sportage, spre exemplu. De asemenea, EV3 este lat de 1,85 metri și înalt de 1,56 metri.

Pentru a reduce rezistența la înaintare, partea din spate a noului model este ceva mai îngustă decât zona frontală. Noua temă de design continuă și în spate, unde regăsim stopuri LED alungite, așa cum am văzut și pe fratele mai mare EV9. Volumul de încărcare din portbagaj este de 460 de litri, la care se adaugă un frunk de 25 de litri.

Interiorul înglobează mai multe materiale reciclate

Pentru a face o mașină mai prietenoasă cu mediul înconjurător, mai multe elemente din cabina noului model au fost realizate din plastice reciclate. Mai multe elemente din plastic reciclat sunt folosite la bordul noului model electric de la Kia.

Producătorul a încercat să maximizeze spațiul interior, astfel că a venit cu câteva soluții ingenioase. Spre exemplu, consola centrală include o masă glisabilă și o zonă de stocare. Zona inferioară poate depozita băuturi, gustări și chiar rucsacuri mici, în timp ce obiectele electronice personale – cum ar fi laptopurile și tabletele – pot fi așezate pe masa glisabilă atunci când vehiculul este staționat.

Pentru afișarea informațiilor de care șoferul și ocupanții au nevoie, Kia e echipat noul model electric cu un grup de ecrane de aproape 30 de inch în diagonală. Acesta este format din două ecrane a câte 12,3 inch fiecare, plus un alt ecran mai mic, care măsoară 5 inch și este folosit pentru afișarea datelor despre climatizare.

Butoanele nu au părăsit complet interiorul lui EV3. O grupare de scurtături tactile și comenzi fizice pentru climatizare poate fi găsită sub zona ecranelor. De asemenea, Kia a ales să nu recurgă la comenzi haptice pe volan, ci a rămas la comenzi cu butoane tradiționale.

Kia promite până la 600 km autonomie

Noua Kia EV3 va fi disponibilă cu două baterii și o singură motorizare. Indiferent de capacitatea bateriei, toate mașinile vor folosi un singur motor electric de 204 CP și 283 Nm. Astfel, mașina poate accelera de la 0 la 100 km/h în 7,5 secunde, iar viteza maximă este de 170 km/h.

Vor fi oferite două pachete de baterii pentru noua Kia EV3. Cel mai mic dintre ele măsoară 58,3 kWh, în timp ce bateria mare are o capacitate de 81,4 kWh. Kia spune că EV3 Long Range, versiunea echipată cu bateria mare, va avea o autonomie estimată de circa 600 de kilometri. De asemenea, producătorul spune că bateria se poate încărca de la 10% la 80% în 31 de minute. În plus, EV3 va oferi și funcția vehicle to load, astfel că veți putea alimenta diferite dispozitive electronice cu ajutorul mașinii.

Kia spune că modelul EV3 va fi lansat pentru început în Coreea de Sud, în luna iulie a acestui an. Debutul pe piața europeană va avea loc ulterior, în a doua jumătate a anului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Kia


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide