Kia Ceed este alternativa coreenilor la Volkswagen Golf – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 31 oct. 2023 Știri auto

Kia Ceed este un jucător important în segmentul modelelor de clasă compactă. Actuala generație a primit un facelift ce o face să fie mai atractivă ca oricând.

Cea de-a treia generația a compactei Kia Ceed a fost lansată în 2018 atât în versiune hatchback, cât și sub forma unui break. Pentru a se asigura că mașina rămâne competitivă într-un segment pe care îl împarte cu Volkswagen Golf, producătorul sud-coreean a operat un facelift pentru a face din Ceed o ofertă și mai atractivă pentru clienți.

Noi am luat la test o Kia Ceed facelift în echiparea de top GT-Line, o mașină echipată complet. Sub capotă regăsim motorul de 1,5 litri, pe benzină, care utilizează și tehnologia mild-hybrid. Acest propulsor dezvoltă 160 CP și, în cazul nostru, a fost cuplat cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj. Este un motor destul de economic, care a reușit să livreze un consum mixt de 6,2 litri.

Ce primești pe o Kia Ceed complet echipată

Exemplarul din testul nostru, așa cum spuneam, a fost dotat cu toate opțiunile. Pe o astfel de echipare de top primești faruri cu tehnologie LED, care acum înglobează o nouă semnătură luminoasă, dar și stopuri LED redesenate. În plus, fiind vorba despre o mașină dotată cu pachetul GT-Line, exteriorul beneficiază de bare de protecție mai agresive și jante de 18 inch.

Kia Ceed rămâne o compactă practică, grație portbagajului ce măsoară 357 de litri, nu cu mult mai mic comparativ cu cel regăsit pe Volkswagen Golf. De asemenea, și locurile din spate oferă suficient spațiu pentru pasageri, chiar dacă vorbim despre o mașină din clasa compactă. În plus, pasagerii au la dispoziție încălzire în banchetă.

Totuși, Ceed se poate lăuda și cu dotări de confort foarte bune, precum scaunul electric cu memorie pentru șofer. De asemenea, acesta dispune și de funcția easy access, care ușurează intrarea și coborârea din mașină. Atât șoferul, cât și pasagerul, dispun de scaune încălzite și ventilate în cazul acestei echipări de top.

Șoferul dispune de un tablou de bord complet digital, iar ecranul central al sistemului de infotainment este acompaniat de scurtături reprezentate de butoane fizice. Kia nu renunță încă la comenzile fizice pentru comenzile uzuale, așa cum este cazul etajului de climatizare, pentru care nu trebuie să accesați niciun meniu.

Cât despre preț, mașina testată de noi are un preț de listă de aproximativ 33.000 de euro cu TVA inclus.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide