La ce alcoolemie ți se suspendă permisul auto în 2021

Autor: Mihai Morcovescu 10 nov. 2021 Știri auto

Legislaţia rutieră din România pedepsește drastic șoferii prinși conducând sub influența băuturilor alcoolice, iar pedeapsa aplicată depinde de alcoolemie. În funcție de nivelul de alcoolemie, pedeapsa poate fi încadrată drept contravenţie sau infracţiune.

Conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice este una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere, motiv pentru care este drastic sancționată de lege. Orice valoare de alcool pur în aerul expirat care este peste 0‰ va fi sancționată conform Codului Rutier în vigoare în 2021.

Pentru a înțelege exact cum stau lucrurile, trebuie să știi că alcoolemia se măsoară în grame de alcool la fiecare litru de sânge și poate fi depistată prin teste de respirație, de urină sau de sânge.

În ce situații ți se suspendă permisul?

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În 2021, potrivit Codului Rutier, șoferii care sunt prinși băuți la volan cu o alcoolemie cuprinsă între 0,1 și 0,8 g/litru alcool pur în aerul expirat vor primi o o amendă în valoare de 1.305 lei și între 9 și 20 de puncte-amendă. Totodată, li se va suspenda permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Fapta devine infracțiune în cazul în care aparatul etilotest înregistrează și afișează o alcoolemie mai mare de 0,4 g/litru alcool pur în aerul expirat (cel puțin 0,8 g/litru alcool pur în sânge). Conducătorul auto aflat în această situație va fi obligat să se supună unei recoltări de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la o unitate sanitară.

De asemenea, polițiștii îi vor întocmi dosar de cercetare penală, iar fapta se pedepsește cu amendă penală sau cu închisoare de la 1 la 5 ani. Trebuie să precizăm că, dacă șoferul este condamnat, permisul de conducere al acestuia va fi anulat.

În alte țări precum Spania, Olanda, Belgia, Austria, Italia sau Bulgaria, limita pentru infracțiune este mai mică decât în România, și anume 0,5 miligrame alcool pur în aerul expirat.

Este important de știut că alcoolul afectează starea fizică și psihică a șoferului. Spre exemplu, la o alcoolemie de 0,15 g/litru organismul reduce concentrația alcoolica într-o oră, alcoolemia de 0,30 g/litru afectează gândirea, percepția și reflexele, alcoolemia de 0,50 g/litru dublează riscul producerii unui accident, o alcoolemie de 0,80 g/litru crește riscul unui accident de zece ori, iar o alcoolemie de 1,20 g/litru crește riscul unui accident de 35 de ori!

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor.ro


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide