Lamborghini raportează creșteri importante. 2022 a fost cel mai bun an pentru producătorul italian

Autor: Ionuț Vîlciu 11 ian. 2023 Știri auto

Lamborghini a încheiat anul 2022 cu cifre record. Compania italiană a vândut cu 10% mai multe mașini decât în 2021.

Lamborghini a înregistrat un an foarte bun. Pentru producătorul auto italian, 2022 a reprezentat un an de record. În ciuda efectelor pe care pandemia le-a avut asupra industriei auto, Lamborghini a menținut o traiectorie ascendentă. Pe parcursul ultimilor doi ani, compania și-a continuat creșterea nu numai în ceea ce privește vânzările, ci și prin premiile și certificările primite.

În ceea ce privește cifrele de vânzări, Lamborghini continuă să doboare recorduri 2022 a înregistrat cele mai bune cifre de vânzări de până acum. Compania a livrat 9.233 de mașini la nivel mondial, o creștere cu 10% față de anul precedent.

„Tendința noastră de creștere și dezvoltare continuă, iar acest lucru arată că direcția noastră este sănătoasă și că alegerile noastre sunt în vizor. Acesta este produsul unor evaluări colective bine definite care pot produce rezultate consistente și concrete. Am reușit să gestionăm cu atenție și meticulos un aport extraordinar de comenzi, urmărind o strategie clară cu obiectivul principal de a menține o creștere controlată pentru a proteja exclusivitatea mărcii noastre”, a declarat Stephan Winkelmann, președinte și CEO al Automobili Lamborghini.

Care au fost cele mai vândute modele?

Cel mai popular model al producătorului a fost SUV-ul Lamborghini Urus. Super SUV-ul a fost vândut în 5.367 de unități de-a lungul anului 2022, o creștere de 7% față de 2021. De asemenea, Urus a primit și actualizări. Urus S este succesorul SUV-ului original. Modelul italian are acum sub capotă un motor de 666 CP, dar și rafinamente din punct de vedere design și opțiuni disponibile.

Pe locul al doilea s-a clasat Lamborghini Huracan. Compania a vândut 3.113 exemplare ale supercar-ului său cu motor V10, fiind o creștere de 20% față de anul 2021. Aventador, nava amiral cu motor V12, a fost vândut în doar 753 de unități. Producția acestui model a luat sfârșit în luna septembrie a anului trecut.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Lamborghini


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide