Land Rover a creat versiuni hibride pentru noile Range Rover şi Range Rover Sport

Autor: Iulian Dnistran 21 aug. 2013 Știri auto

Englezii de la Land Rover au lansat versiuni cu sisteme de propulsie hibridă pentru SUV-urile Range Rover şi Range Rover Sport, înainte de începerea Salonului Auto Frankfurt 2013.

Potrivit oficialilor companiei cu sediul în Gaydon, Marea Britanie, noile hibride oferă un consum de combustibil extrem de redus, performanţe „uimitoare” şi un spaţiu interior neafectat de instalarea unui set de baterii.

Noile Range Rover Hybrid şi Range Rover Sport Hybrid au sisteme de propulsie similare, care combină bine-cunoscutul motor diesel TDV6 cu un motor electric de 35 kW integrat în cutia de viteze automată cu opt trepte de la ZF. Astfel, puterea totală a sistemului este de 340 CP, în timp ce cuplul maxim ajunge la nu mai puţin de 700 Nm. În modul de condus exclusiv electric, bateriile care alimentează motorul electric oferă o autonomie maximă de aproximativ 1,6 kilometri la viteze de maximum 48 km/h. Atunci când maşina rulează în modul hibrid, consumul mixt de combustibil este de doar 6,4 l/100 km, iar emisiile de CO2 sunt de 169 g/km, potrivit britanicilor.

Adăugirile aduse de sistemul de propulsie hibridă, inclusiv bateriile, cântăresc mai puţin de 120 de kilograme, ceea ce nu ar trebui să afecteze prea mult performanţele dinamice ale SUV-urilor din Gaydon. De asemenea, instalarea bateriilor nu a dus la micşorarea portbagajului, astfel că ambele modele pot fi cumpărate cu roată de rezervă de dimensiuni normale, iar noul Range Rover Sport nu pierde opţiunea celui de-al treilea rând de scaune.

„Suntem foarte încântaţi că lansăm aceste modele”, a declarat John Edwards, directorul global al brandului Land Rover. „Acestea sunt primele maşini de teren din lume cu sistem de propulsie hibridă şi capabilităţi off-road specifice Land Rover”, a mai spus Edwards.

Pentru a dovedi că SUV-urile lor hibride sunt demne de numele Range Rover, cei de la Land Rover au plănuit o expediţie de 16.000 de kilometri denumită „Drumul Mătăsii 2013”. Hibridele din Gaydon vor urma calea unor rute comerciale istorice şi vor trece prin 12 ţări, inclusiv Franţa, Polonia, Rusia şi China, pentru ca în final să ajungă la sediul Tata Motors, compania-mamă a Jaguar Land Rover, din Mumbai, India.

Noile Range Rover Hybrid şi Range Rover Sport Hybrid vor debuta în premieră mondială la Salonul Auto Frankfurt 2013 din septembrie 2013. Clienţii vor putea face o comandă încă din această toamnă, iar livrările vor începe în primele luni din 2014.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide