Ludovic Orban: Renault România nu va face concedieri

Autor: ProMotor 29 mai 2020 Știri auto

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că din discuțiile avute cu reprezentații  Groupe Renault în România nu a tras nicio concluzie referitoare la o eventuală restrângere a activităţii companiei în țara noastră sau la intenția de a face concedieri.

Intră în Galeria FOTO

„În toate discuțiile pe care le-am avut cu managementul companiei din România nu am tras nicio concluzie prin care să existe vreo decizie a managementului companiei din România privitor la
restrângerea unor activități sau la intenția de a face concedieri. Sigur, totul depinde de piață, de comenzile existente, dar în România grupul Renault are o activitate extrem de profitabilă,
benefică şi e o activitate care, din punctul nostru de vedere, trebuie să continue. Convingerea mea e că problemele care au existat nu sunt provocate de activitatea din România, pentru că
activitatea din România este o activitate extrem de profitabilă, o activitate bine organizată care avantajează grupul Renault în ansamblul său”, a declarat premierul Ludovic Orban.

El a mai spus că guvernul are o colaborare foarte apropiată cu managementul din România al grupului Dacia Renault.

”Practic, grupul Renault are atât partea de proiectare, peste 200 de ingineri, are partea de testare, de verificare, care este unică și funcționează în România, la Titu, și are partea de producție,
care funcționează la Mioveni”, a adăugat Orban.

Restructurarea Groupe Renault va afecta și România, urmează concedieri?

Groupe Renault a anunțat un plan pentru reducerea costurilor fixe cu peste două miliarde de euro pe parcursul următorilor trei ani. Între măsuri se numără suspendarea proiectelor de creștere a capacității uzinelor din România și Maroc și desființarea a 4.600 de posturi în Franța a peste 10.000 de alte posturi în restul lumii. Un plan similar de restructurare la partenerul de Alianță, Nissan, s-a încheiat cu proteste violente la uzina din Barcelona, care urmează să fie închisă.

Extinderea capacității de producție la uzina din Mioveni a fost stopată încă din luna februarie, în condițiile în care piața auto a avut de suferit din cauza pandemiei. Totuși, șeful Dacia Christophe Dridi a declarat recent că nu are în plan disponibilizări, dar asta depinde și de evoluția pieței.

„Nu am planuri în acest sens, sper că și piața ne va ajuta. Lucrăm în trei schimburi. Cum spuneam, trebuie să cumpărăm mașini fabricate în România, vreau să fiu optimist și trebuie să continue și programul Rabla”, a declarat recent șeful Dacia.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide